17 mart.

Întâlnire cu Igor Cobileanski

Joi, 20 martie 2008, de la ora 19:00, publicul cinefil bucureştean va putea vedea, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38) un documentar şi trei scurtmetraje de ficţiune realizate de Igor Cobileanski: „Murind pentru Madrid”, „Saşa, Grişa şi Ion”, „(Plictis) şi Inspiraţie”, „Când se stinge lumina”. Intrarea este liberă.


În deschiderea întâlnirii vor lua cuvântul autorul filmelor şi criticul de film Magda Mihăilescu.

Născut în Republica Moldova, la Chişinău, Igor Cobileanski a absolvit Academia de Teatru şi Film, Secţia Regie film şi TV la Bucureşti în 1995. Filmografia sa cuprinde titlurile „Murind pentru Madrid” (documentar, 2000), „Răsăritul bălţilor” (documentar, 2000), „Când se stinge lumina” (scurtmetraj de ficţiune, 2006), „Saşa, Grişa şi Ion” (scurtmetraj de ficţiune, 2006), „(Plictis) şi Inspiraţie” (scurtmetraj de ficţiune, 2007), „TACHE” (lungmetraj de ficţiune, 2008). Filmele sale au fost selectate la numeroase festivaluri internaţionale. A jucat în filme regizate de Emil Loteanu şi David Natvilisvili.

„Murind pentru Madrid” este un documentar de 21 de minute, produs în 2000, care prezintă povestea unui colectiv de dansatori de muzică populară din Ungheni care, în 1986, în schimbul unei deplasări la Madrid, acceptă să concerteze la Cernobîl, pentru muncitorii de pe „baricadele” catastrofei.

„Când se stinge lumina” este un scurtmetraj realizat în 2006, care în numai 8 minute reuşeşte să satirizeze disperarea prostească după bani. Totul porneşte de la pariul ciudat dintre membrii unei formaţii de provincie: un bec băgat în gura poate fi scos fără să-l spargi?

„Saşa, Grişa şi Ion” este un scurtmetraj, realizat tot în 2006, care pe parcursul a 10 minute spune povestioara a trei depanatori ce sunt trimişi iarna în câmp pentru a repara un cablu. Frigul şi „inteligenţa” lor conduc la un final surprinzător.

„(Plictis) şi Inspiraţie” este tot un scurtmetraj, produs în 2007, care în cele 10 minute ironizează propaganda electorală stupidă. Personaje sunt un primar plictisit, adjunctul său şi poliţistul comunităţii, care pleacă în cautarea inspiraţiei poetice.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • Muzică indiană: Un american, care semnează Buffalax, a venit cu ideea ţăcănită de a lua un cântec ...
  • Boten Anna: Suedezul Jonas Altberg, cunoscut ca Basshunter, a dat lovitura în 2006 cu acest cântec. Buffalax ...
  • Lumini de Crăciun: În State Unite, a început să devină o tradiţie ca în perioada Crăciunului oamenii să-şi ...
  • Samurai: Cântecul formaţiei germane Dschinghis Khan, cu titraj realizat de Buffalax, după cum i s-a părut ...
  • Indian Thriller: Ca şi cum nu ar fi fost suficient de amuzant, Buffalax a mai adăugat şi ...

© 2024 blog.ro-en.ro