23 ian.

„Insensibility” de Wilfred Owen

Happy are men who yet before they are killed
Can let their veins run cold.
Whom no compassion fleers
Or makes their feet
Sore on the alleys cobbled with their brothers.
The front line withers.
But they are troops who fade, not flowers,
For poets’ tearful fooling:
Men, gaps for filling:
Losses, who might have fought
Longer; but no one bothers.
I
Ferice de acei ce pân-a fi uciși
Își seacă vinele. De-acei
Pe care compasiunea nu-i batjocorește
Nici nu-i silește să-și rănească Talpa
Pe-aleile pavate cu atâția frați.
Când nu mai face față linia întâi,
Ei sunt ostași ce mor, nu Flori
Jelite de poeți hilari:
Spărturi ce trebuiesc umplute
Și pierderi ce-ar mai fi putut lupta;
Dar nimănui nu-i pasă.

II
And some cease feeling
Even themselves or for themselves.
Dullness best solves
The tease and doubt of shelling,
And Chance’s strange arithmetic
Comes simpler than the reckoning of their shilling.
They keep no check on armies’ decimation.
II
Sunt unii ce-ncetează să mai simtă
Ori pentru ei, ori pentru alții.
Indiferența face mai temeinic față
Bombardamentului sâcâitor și fără țintă
Și aritmetica bizară-a soartei e mai simplă
Decât numărătoarea banilor ce au.
Ei nu țin contabilitatea
Armatei decimate.
III
Happy are these who lose imagination:
They have enough to carry with ammunition.
Their spirit drags no pack.
Their old wounds, save with cold, can not more ache.
Having seen all things red,
Their eyes are rid
Of the hurt of the colour of blood for ever.
And terror’s first constriction over,
Their hearts remain small-drawn.
Their senses in some scorching cautery of battle
Now long since ironed,
Can laugh among the dying, unconcerned.
III
Ferice de acei ce-și pierd imaginația:
Destul că au de dus muniția.
Poveri nu cară spiritele lor;
Nu simt durerea rănilor decât la frig.
Cum au văzut doar roșu peste tot,
Privirea nu le va mai fi înfricoșată
De-a sângelui culoare
Și după jarul primelor terori,
Cu inimile strânse,
Cu simțurile cauterizate
Și de-o vecie cetluite-n fier,
Vor râde printre morți hohotitor.
IV
Happy the soldier home, with not a notion
How somewhere, every dawn, some men attack,
And many sighs are drained.
Happy the lad whose mind was never trained:
His days are worth forgetting more than not.
He sings along the march
Which we march taciturn, because of dusk,
The long, forlorn, relentless trend
From larger day to huger night.
IV
Ferice de soldatul care, stând acasă,
Habar nu are dacă undeva
În fiecare dimineață oamenii atacă
Și multe sunt suspinele curmate.
Ferice de flăcăul mintea cărui
N-a fost vreodată instruită:
Ce Zile are merită a fi uitate.
În tactul marșului ce-l cântă nencetat
Noi toți înaintăm ce gura zăvorâtă
Fiindcă e amurg și deplasarea
E veche și nemilostivă, dinspre
O zi mai lungă spre o noapte dilatată.
V
We wise, who with a thought besmirch
Blood over all our soul,
How should we see our task
But through his blunt and lashless eyes?
Alive, he is not vital overmuch;
Dying, not mortal overmuch;
Nor sad, nor proud,
Nor curious at all.
He cannot tell
Old men’s placidity from his.
V
Noi, înțelepții cari cu-un singur gând
Ne umplem sufletul de sânge,
Cum deslușim ce obiectiv avem
De nu prin ochii lui, lipsiți de gene?
Viu, nu e trăitor,
Mort, nu e muritor;
Nu este trist, nici mândru, nici hain,
Nici curios.
Seninătatea omului bătrân
E una cu-a lui.
VI
But cursed are dullards whom no cannon stuns,
That they should be as stones.
Wretched are they, and mean
With paucity that never was simplicity.
By choice they made themselves immune
To pity and whatever moans in man
Before the last sea and the hapless stars;
Whatever mourns when many leave these shores;
Whatever shares
The eternal reciprocity of tears.
VI
Vai însă de cretinii
Pe cari nu-i asurzește tunul!
Sunt niște bolovani, meschini
Din pricina puținătății
Ce simplitate nu a fost nicicând.
Prin opțiune s-au imunizat
De milă și de jalea ce spre oameni se abate
În fața ultimelor mări
Și-a stelelor fără noroc;
De plânsul pentru cei ce lasă-aceste țărmuri,
De ceea ce e-n stare să împărtășească
Eterna lacrimilor reciprocitate.
Wilfred Owen traducere de Leon Levițchi

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2019 blog.ro-en.ro