01 Ian

„În marea trecere” de Lucian Blaga

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.
The sun at noo holds high the balance of the day.
The sky gives itself to the waters down below.
With soft eyes, the cattle passing look
fearless at their shadows in pools.
Branches vault a huge roof
tell the whole story of the world.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb batrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
Everything is happy to be what it is.
Only my blood shouts through the forest
in search of its lost youth
like an old stag
in search of the mate death stole from him.
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.
Perhaps she lies under some rocks somewhere.
Perhaps the earth has swallowed her up.
I wait in vain for news
but only caves resound
and springs ask to go deeper.
Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.
Blood without answer,
if the earth were filled with silence
you would hear the death run of the deer.
Tot mai departe şovăi pe drum —
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframa
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.
On and on, swaying on the road —
like a killer who gags with a handkerchief
I try to stop the mouth of springs
forevere, forever,
with my fist.
Lucian Blaga traducere de R. MacGregor-Hastie

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro