02 ian.
„Fra Lippo Lippi” de Robert Browning
| I am poor brother Lippo, by your leave! You need not clap your torches to my face. Zooks, what‘s to blame? you think you see a monk! What, ‘tis past midnight, and you go the rounds, And here you catch me at an alley‘s end Where sportive ladies leave their doors ajar? The Carmine‘s my cloister: hunt it up, Do,‒harry out, if you must show your zeal, Whatever rat, there, haps on his wrong hole, And nip each softling of a wee white mouse, Weke, weke, that‘s crept to keep him company! Aha, you know your betters! Then, you‘ll take Your hand away that‘s fiddling on my throat, And please to know me likewise. Who am I? |
Îngăduiţi! sunt bietul frate Lippo! Nu-mi scoateţi ochii cu aceste torţe! Ce naiba! Nu arăt eu a călugăr? Cum? E trecut de miezul nopţii Şi voi vă faceţi rondul şi m-aţi prins Aici, la capătul aleii unde uşa O las‘ crăpată fetele sprinţare? Sunt din Carmine. ‒ Scotociţi, dar ‒ hai! De vreţi să v-arătaţi zeloşi, stârpiţi Orice guzgan ieşit din vizuină Şi gâtuiţi ‒ chiţ! ‒ şoricelul alb Deprins cu-asemenea tovărăşie! Aha! Ţi-e teamă de superiori? Atunci ia mâna de pe beregată, Că nu e scripcă şi ‒ să mă prezint. |
| Why, one, sir, who is lodging with a friend Three streets off‒he‘s a certain . . . how d‘ye call? Master‒a …Cosimo of the Medici, I‘ the house that caps the corner. Boh! you were best! Remember and tell me, the day you‘re hanged, How you affected such a gullet‘s-gripe! But you, sir, it concerns you that your knaves Pick up a manner nor discredit you: Zooks, are we pilchards, that they sweep the streets And count fair price what comes into their net? He‘s Judas to a tittle, that man is! Just such a face! Why, sir, you make amends. Lord, I‘m not angry! Bid your hang-dogs go Drink out this quarter-florin to the health Of the munificent House that harbours me (And many more beside, lads! more beside!) And all‘s come square again. I‘d like his face‒ His, elbowing on his comrade in the door With the pike and lantern,‒for the slave that holds John Baptist‘s head a-dangle by the hair With one hand („Look you, now,” as who should say) And his weapon in the other, yet unwiped! It‘s not your chance to have a bit of chalk, A wood-coal or the like? or you should see! Yes, I‘m the painter, since you style me so. What, brother Lippo‘s doings, up and down, You know them and they take you? like enough! I saw the proper twinkle in your eye‒ ‘Tell you, I liked your looks at very first. |
Cine sunt eu, dom‘ şef? Păi, locuiesc La un amic, trei uliţi mai încolo, E unul, cum îi ziceţi, un patron… Da, Cossimo de Medici ‒ în colţ. Am năduşit… Vezi, nu uita să-mi spui În ziua când te-or agăţa în furci, Unde-ai găsit un cuţitar ca ăsta. Dom‘ şef, mai dă-ţi pe brazdă mocofanii, Te fac de râs. Păi cum? Suntem sardele De mătur‘ străzile şi socotesc Câştig cinstit ce cade-n vârşa lor? E-o mare iudă omul! Faţa lui! Te dai pe brazdă… Nu m-am supărat. Ia banul ăsta şi zăvozii tăi Să-l bea în sănătatea mândrei case În care m-am adăpostit şi eu Şi mulţi, mulţi alţii ‒ şi-o să fie pace. Îmi place chipul omului din uşă Care-nghionteşte pe un alt străjer Cu lancea şi lanterna; i-ar sta bine Ca gâde-al sfântului Ioan ‒ de plete Să-i ţină capul cu o mână (juri Că vrea să spună: „Ei, acum priviţi!―) Iar cu cealaltă să mai ţină barda, Cu sângele neşters. Păcat, dom‘ şef, Că n-ai un pic de cretă sau cărbune ‒ Puteai vedea ceva… Da, sunt zugravul ‒ Zugravul, dacă vrei să-mi spui aşa. Ştii, aşadar, isprăvile lui Lippo? Le ştii şi-ţi plac? În ochi ţi-am desluşit Un licăr ce-aşteptam ‒ te-am îndrăgit |
| Let‘s sit and set things straight now, hip to haunch. Here‘s spring come, and the nights one makes up bands To roam the town and sing out carnival, And I‘ve been three weeks shut within my mew, A-painting for the great man, saints and saints And saints again. I could not paint all night‒ Ouf! I leaned out of window for fresh air. There came a hurry of feet and little feet, A sweep of lute strings, laughs, and whifts of song, ‒ Flower o‘ the broom, Take away love, and our earth is a tomb! Flower o‘ the quince, I let Lisa go, and what good in life since? Flower o‘ the thyme‒ and so on. Round they went. Scarce had they turned the corner when a titter Like the skipping of rabbits by moonlight, ‒three slim shapes, And a face that looked up . . . zooks, sir, flesh and blood, That‘s all I‘m made of! Into shreds it went, Curtain and counterpane and coverlet, All the bed-furniture‒a dozen knots, There was a ladder! Down I let myself, Hands and feet, scrambling somehow, and so dropped, And after them. I came up with the fun Hard by Saint Laurence, hail fellow, well met, ‒ |
De cum ne-am cunoscut. Hai să şedem Şi toate să le rânduim cu şart. E primăvară. Oamenii acum Fac zi şi noapte, umblă în neştire Pe uliţi sau petrec la carnaval; Iar eu am stat zidit trei săptămâni, Pictând, pentru măritul, sfinţi şi sfinte. Dar n-am putut dormi o noapte-ntreagă Şi aer proaspăt am sorbit pe geam. Floare de vânt, Ia dragostea ‒ pământul e mormânt! Floare de ceas, Când Lisa a plecat, ce-a mai rămas? Floare de cimbru şi aşa întruna, Când au trecut de colţ, au chicotit, S-au hârjonit cu iepurii pe lună… Trei siluete zvelte şi un chip Ce se uita în sus ‒ carne şi sânge, Cum sunt şi eu alcătuit! Am rupt, Bucăţi, perdeaua, perina, cearceaful, Tot aşternutul ‒ unsprezece noduri Şi gata scara! m-am lăsat în jos, M-am legănat prin aer, am căzut, Am alergat… Alaiul l-am ajuns La sfântul Laurenţiu ‒ bun venit! |
| Flower o‘ the rose, If I‘ve been merry, what matter who knows? And so as I was stealing back again To get to bed and have a bit of sleep Ere I rise up to-morrow and go work On Jerome knocking at his poor old breast With his great round stone to subdue the flesh, You snap me of the sudden. Ah, I see! Though your eye twinkles still, you shake your head‒ Mine‘s shaved‒a monk, you say‒the sting ‘s in that! If Master Cosimo announced himself, Mum‘s the word naturally; but a monk! Come, what am I a beast for? tell us, now! |
Flori de gutui, Am petrecut ‒ socoată să dau cui? Şi cum mă furişam din nou acasă ‒ Voiam să trag măcar un pui de somn Căci mâine-am să muncesc din nou, s-arăt Cum sfântul Ieronim şi-ucide pieptul Cu lovituri ca să supună carnea ‒ Daţi buzna peste mine. Înţeleg! În ochi mai ai un scapăr încă, totuşi Clăteşti din cap ‒ al meu e ras ‒ îţi spui: „Călugăr e, aici e grozăvia!” Maestro Cosimo dac-ar fi fost, Aş fi tăcut chitic ‒ dar un călugăr! Ascultă, pentru ce sunt animal? |
| I was a baby when my mother died And father died and left me in the street. I starved there, God knows how, a year or two On fig-skins, melon-parings, rinds and shucks, Refuse and rubbish. One fine frosty day, My stomach being empty as your hat, The wind doubled me up and down I went. Old Aunt Lapaccia trussed me with one hand, (Its fellow was a stinger as I knew) And so along the wall, over the bridge, By the straight cut to the convent. Six words there, While I stood munching my first bread that month: |
Eram copil când mama a murit, Apoi şi tata şi-am rămas pe uliţi. Doi ani de zile m-am tot ghiftuit Cu coajă de smochine şi de pepeni, Fărâmituri şi zoaie. Într-o zi, Cu burta goală cum mi-e pălăria, Mă-ncovrigam sub vântul îngheţat. Când, cu o mână, ‘tuşa Lapaccia (În timp ce cu cealaltă mână mă-mboldea) M-a înhăţat de umăr şi m-a dus De-a lungul zidului, pe pod, de-a dreptul, La abaţie. Vreo cinci vorbe doar Pe când muşcam flămând din prima pâine |
| „So, boy, you‘re minded,” quoth the good fat father Wiping his own mouth, ‘twas refection-time, ‒ „To quit this very miserable world? Will you renounce” . . . „the mouthful of bread?” thought I; By no means! Brief, they made a monk of me; I did renounce the world, its pride and greed, Palace, farm, villa, shop, and banking-house, Trash, such as these poor devils of Medici Have given their hearts to‒all at eight years old. Well, sir, I found in time, you may be sure, ‗Twas not for nothing‒the good bellyful, The warm serge and the rope that goes all round, And day-long blessed idleness beside! „Let‘s see what the urchin‘s fit for”‒that came next. Not overmuch their way, I must confess. Such a to-do! They tried me with their books: Lord, they‘d have taught me Latin in pure waste! Flower o‘ the clove. All the Latin I construe is, „amo” I love! But, mind you, when a boy starves in the streets Eight years together, as my fortune was, Watching folk‘s faces to know who will fling The bit of half-stripped grape-bunch he desires, And who will curse or kick him for his pains, ‒ Which gentleman processional and fine, Holding a candle to the Sacrament, Will wink and let him lift a plate and catch The droppings of the wax to sell again, Or holla for the Eightand have him whipped, ‒ |
Din luna-aceea: „Aşadar, băiete, Eşti pregătit, grăi grasul monah, Ştergându-şi gura ‒ era ceasul mesei ‒ Să lepezi ticăloasă lumea-aceasta? Să laşi… „Ăst colţ de pâine? m-am gândit. Nici gând! În scurt, călugăr m-au făcut. M-am lepădat de lume, de mândria Şi lăcomia ei, de bănci, palate, Conace, ferme, prăvălii ‒ prostii Ce i-au tot scos din minţi pe sărăntocii De Medici ‒ şi asta la opt ani. Mi-am dat din vreme seama, pot să jur, Că face ‒ pântecele-ndestulat, Mătasea călduroasă, cingătoarea Şi sfânta lene peste zi. Apoi: „Ia să vedem de ce-i în stare piciul”. Nu foarte multe de-ale lor, e drept. Ce vavilon! M-au îndemnat la carte. M-au învâţat ‒ de-a surda! ‒ latineşte… Floare de grozamă, Ştiu să conjug un verb — îi zice „amo”. Dar, vezi, când, la opt ani, un băieţaş Colindă uliţele mort de foame, Ghicind din chipul oamenilor cine O să-i azvârle-o coadă de ciorchin Sau cine-o să-l înjure şi lovească După corvezi ‒ ce domn în scumpe-odăjdii Purtând spre-altar un sfeşnic, s-o-ncrunta Dar o să-l lase să ridice-un taler, Ca să culeagă picături de ceară Şi să le vândă iar, sau după-aceea, Hiritisit de junii florentini, |
| How say I? ‒nay, which dog bites, which lets drop His bone from the heap of offal in the street, ‒ Why, soul and sense of him grow sharp alike, He learns the look of things, and none the less For admonition from the hunger-pinch. I had a store of such remarks, be sure, Which, after I found leisure, turned to use. |
De ei să fie şi bătut ‒ ce zic? Ghicind mereu ce câine-l va muşca Sau care va lăsa să-i scape osul Cules din stiva de gunoi a străzii, Şi sufletul şi simţurile lui S-au ascuţit; el a deprins Tocmeala lucrurilor şi-a urmat Îndemnul chiorăielilor din pântec. Aveam, te-ncredinţez, o visterie De însemnări pe care le-am folosit Mult mai târziu în clipe de odihnă: |
| I drew men‘s faces on my copy-books, Scrawled them within the antiphonary‘s marge, Joined legs and arms to the long music-notes, Found eyes and nose and chin for A‘s and B‘s, And made a string of pictures of the world Betwixt the ins and outs of verb and noun, On the wall, the bench, the door. The monks looked black. |
Am desenat pe file de caiet Profiluri omeneşti ‒ le-am mâzgâlit Pe margini de tropare, am legat Picior şi braţ de note muzicale, Le-am dat lui A sau B nas, ochi, bărbie Şi-am strâns un şir de poze ale lumii Pe câmpii dintre verb şi substantiv, Pe zid, pe bancă sau pe uşă. Fraţii Aveau privirea de gheenă. „Cum? |
| „Nay,” quoth the Prior, „turn him out, d‘ye say? In no wise. Lose a crow and catch a lark. What if at last we get our man of parts, We Carmelites, like those Camaldolese And Preaching Friars, to do our church up fine And put the front on it that ought to be!” |
Grăi egumenul. Să-l dăm afară? Nici gând! Pierd cioara, prind o ciocârlie… E dăruit; e poate omul nostru, Al Carmeliţilor ‒ Camaldolezii Şi-l au pe-al lor, la fel Predicatorii ‒ Biserica să ne-o împodobească, Să-i dea înfăţişarea cuvenită!” |
| And hereupon he bade me daub away. Thank you! my head being crammed, the walls a blank, Never was such prompt disemburdening. First, every sort of monk, the black and white, I drew them, fat and lean: then, folk at church, From good old gossips waiting to confess Their cribs of barrel-droppings, candle-ends, ‒ To the breathless fellow at the altar-foot, Fresh from his murder, safe and sitting there With the little children round him in a row Of admiration, half for his beard and half For that white anger of his victim‘s son Shaking a fist at him with one fierce arm, Signing himself with the other because of Christ (Whose sad face on the cross sees only this After the passion of a thousand years) Till some poor girl, her apron o‘er her head, (Which the intense eyes looked through) came at eve On tiptoe, said a word, dropped in a loaf, Her pair of earrings and a bunch of flowers (The brute took growling), prayed, and so was gone. I painted all, then cried „‘Tis ask and have; Choose, for more‘s ready!” ‒laid the ladder flat, And showed my covered bit of cloister-wall. The monks closed in a circle and praised loud Till checked, taught what to see and not to see, |
Apoi m-a pus să zugrăvesc degrabă. Prea mulţămescu-ţi! Eu cu capul plin, Ei cu pereţii goi… cred că nicicând N-a fost despovărare mai pripită. Întâi i-am desenat pe fraţi, albi, oacheşi, Burtoşi şi slabi; apoi pe credincioşi, De la bătrânele mahalagioaice Venite la spovadă ca să spună Ce zdrenţe şi ce mucuri au furat, La ucigaşul proaspăt gâfâind La poalele altarului, ferit, Înconjurat de-o droaie de copii Care-l priveau pizmaş ori pentru barbă, Ori pentru alba furie din chipul Feciorului celui ucis, un braţ Zgârcindu-şi pumnul ameninţător. Iar celălalt făcându-şi semnul crucii În numele lui Crist Mântuitorul (Pe crucifix mâhnita-i faţă vede Numai asemeni lucruri ‒ de-un mileniu!) Şi-ntr-un amurg, o fată nevoiaşă, Privind aprins prin şorţul dat pe cap, Veni tiptil, şopti ceva, zvârli O pâine, doi cercei şi un buchet (Tâlharul le culese mârâind), Apoi se închină grăbit şi merse. Pictând acestea eu le-am zis: „Mai cereţi Şi vă mai dau ‒ alegeţi, mai am gata!” Am pus deci scara jos şi au văzut Bucata de perete-acoperită. Călugării s-au strâns şi-au lăudat În gura mare, până când au fost Opriţi şi învăţaţi cum ce se cade |
| Being simple bodies,—‘That‘s the very man! Look at the boy who stoops to pat the dog! That woman‘s like the Prior‘s niece who comes To care about his asthma: it‘s the life!‘ But there my triumph‘s straw-fire flared and funked; Their betters took their turn to see and say: The Prior and the learned pulled a face And stopped all that in no time. „How? what‘s here? Quite from the mark of painting, bless us all! Faces, arms, legs, and bodies like the true As much as pea and pea! it‘s devil‘s-game! Your business is not to catch men with show, With homage to the perishable clay, But lift them over it, ignore it all, Make them forget there‘s such a thing as flesh. Your business is to paint the souls of men‒ Man‘s soul, and it‘s a fire, smoke . . . no, it‘s not . . . It‘s vapour done up like a new-born babe‒ (In that shape when you die it leaves your mouth) It‘s . . . well, what matters talking, it‘s the soul! Give us no more of body than shows soul! Here‘s Giotto, with his Saint a-praising God, That sets us praising‒why not stop with him? Why put all thoughts of praise out of our head With wonder at lines, colours, and what not? Paint the soul, never mind the legs and arms! |
A fi văzut şi ce anume nu; Căci erau trupuri goale. „Ăsta-i omul! Priviţi băiatul care se apleacă Să mângâie-un căţel! Femeia asta Parcă-i nepoata stareţului ‒ aia De vine ca să-l caute de astm. E viaţa!― Însă focul ca de paie Al biruinţei mele pâlpâia… Veniră şi mai-marii lor să vadă. Abatele şi diacii se-ncruntară Curmând acestea toate. „Ce-i aici? Pictura nu descrie-aşa ceva! Cum? feţe, braţe, trupuri şi picioare Asemeni celor vii? E-un truc drăcesc! Dator eşti nu să-i ispiteşti pe oameni Cu ceea ce-i părelnic, aducând Ţărinii stricătoare-nchinăciune, Ci să-i înalţi deasupra-i, să-i fereşti, Să-i faci să uite că există carnea. Dator eşti sufletul să-l zugrăveşti, El este foc şi este fum ‒ nu, nu e… E abur ce se naşte ca un prunc (Când mori, tot astfel părăseşte gura), E… n-are rost să mai vorbim, e… suflet! Să nu ne dărui mai mult trup decât Arată sufletul! Uite-l pe Giotto Cu sfântul său ce-l laudă pe Domnul Şi te îmbie să-L slăveşti şi tu ‒ Opreşte-te la el! De ce să scoţi Din mintea noastră orice gând de slavă, Uimindu-ne cu linii şi culori? |
| Rub all out, try at it a second time. Oh, that white smallish female with the breasts, She‘s just my niece . . . Herodias, I would say, ‒ Who went and danced and got men‘s heads cut off! Have it all out!” Now, is this sense, I ask? A fine way to paint soul, by painting body So ill, the eye can‘t stop there, must go further And can‘t fare worse! Thus, yellow does for white When what you put for yellow‘s simply black, And any sort of meaning looks intense When all beside itself means and looks nought. Why can‘t a painter lift each foot in turn, Left foot and right foot, go a double step, Make his flesh liker and his soul more like, Both in their order? Take the prettiest face, The Prior‘s niece . . . patron-saint—is it so pretty You can‘t discover if it means hope, fear, Sorrow or joy? won‘t beauty go with these? Suppose I‘ve made her eyes all right and blue, Can‘t I take breath and try to add life‘s flash, And then add soul and heighten them three-fold? Or say there‘s beauty with no soul at all‒ |
Pictează sufletul şi lasă-ncolo Picioarele şi braţele! Ştergi tot Şi mai încerci. Ah, femeiuşca albă Cu sânii goi, juri că-i nepoata mea… Când colo-i Ierodiada, ce-a dansat Şi-a retezat atâtor oameni capul… Am zis!― Şi-acum te-ntreb: e noimă-n asta? Pictezi, dar, sufletul, şi trupul ‘L înfăţişezi atât de slut că ochii Nu pot să se oprească-aici, siliţi Să meargă mai departe ‒ tii, ce drum! Aşa e galbenul în loc de alb Când negru e ce-ai vrea să fie galben Şi orice înţeles pare adânc Când toate în afara lui nu-nseamnă Şi nici nu sunt nimic. Oare de ce Nu poate-un picior ridica, pe rând, Piciorul stâng, piciorul drept? De ce Nu poate aşeza el, după cin, Ce-i carne şi ce-i suflet, amândouă Mai vii ca viaţa? Dulce chipu-acesta, Nepoata sfântului ocrotitor, Atâta-i de frumos că nu se ştie Dacă trădează teamă ori nădejde, Amar sau bucurie? Frumuseţea Nu poate nicidecum să le-nsoţească? Să zicem că-i fac ochi albaştri: ‒ adică Nu pot să le-mprumut al vieţii licăr Şi suflet să le-adaug, ca să sporească? |
| (I never saw it‒put the case the same‒) If you get simple beauty and nought else, You get about the best thing God invents: That‘s somewhat: and you‘ll find the soul you have missed, Within yourself, when you return him thanks. „Rub all out!” Well, well, there‘s my life, in short, And so the thing has gone on ever since. I‘m grown a man no doubt, I‘ve broken bounds: You should not take a fellow eight years old And make him swear to never kiss the girls. I‘m my own master, paint now as I please‒ Having a friend, you see, in the Corner-house! Lord, it‘s fast holding by the rings in front‒ Those great rings serve more purposes than just To plant a flag in, or tie up a horse! And yet the old schooling sticks, the old grave eyes Are peeping o‘er my shoulder as I work, The heads shake still‒”It‘s art‘s decline, my son! You‘re not of the true painters, great and old; Brother Angelico‘s the man, you‘ll find; Brother Lorenzo stands his single peer: Fag on at flesh, you‘ll never make the third!” |
Cum, este frumuseţe fără suflet? (Eu unul n-am văzut, dar n-are-a face.) Dar însăşi zămislirea frumuseţii E mult ‒ e lucrul cel mai bun ce Domnul E-n stare-a născoci. Şi-atuncea când O să-i aduceţi mulţumiri, vedea-veţi Că sufletul de care n-aţi ştiut E-n voi. „Hai, şterge tot!” Da, da… fireşte! Osânda mi-e aici ‒ n-o mai lungim! Şi treaba tot în felul ăsta-a mers. N-am pregetat, sunt om în toată firea: Nu poţi sili sub jurământ un puşti Să nu sărute-o fată-n veci de veci! Stăpânul meu sunt eu ‒ pictez când vreau Şi-n casa cea din colţ am un prieten! Belciugele vârâte-n zidul ei Sunt trepte de nădejde ‒ de ce doar Să ţină flamuri sau să lege cai? Dar hârburile şcolii, ochii aspri, Mai cată peste umăr când pictez, Iar capetele tot se mai clătesc: „Vai, fiule, declinul Artei este! Nu ţii de meşteri adevăraţi, Neîntrecuţi şi vechi; ai să-ţi dai seama Că fratele Angelico e unul; Că fratele Lorenzo seamăn n-are; Că tu al treilea nu poţi să fii, Căznindu-te să zugrăveşti doar trupul!” |
| Flower o‘ the pine, You keep your mistr … manners, and I‘ll stick to mine! I‘m not the third, then: bless us, they must know! Don‘t you think they‘re the likeliest to know, They with their Latin? So, I swallow my rage, Clench my teeth, suck my lips in tight, and paint To please them‒sometimes do and sometimes don‘t; For, doing most, there‘s pretty sure to come A turn, some warm eve finds me at my saints‒ A laugh, a cry, the business of the world‒ (Flower o‘ the peach Death for us all, and his own life for each!) And my whole soul revolves, the cup runs over, The world and life‘s too big to pass for a dream, And I do these wild things in sheer despite, And play the fooleries you catch me at, In pure rage! The old mill-horse, out at grass After hard years, throws up his stiff heels so, Although the miller does not preach to him The only good of grass is to make chaff. What would men have? Do they like grass or no‒ May they or mayn‘t they? all I want‘s the thing Settled for ever one way. As it is, You tell too many lies and hurt yourself: You don‘t like what you only like too much, You do like what, if given you at your word, |
Tu cu năravurile tale, eu cu ale mele! Deci nu-s al treilea ‒ de, se pricep! Nu ei sunt cei ce-ar trebui să ştie, Cu latineasca lor? Mă înfrânez, Scrăşnesc din dinţi, fac mărunţel din buze Şi zugrăvesc aşa cum mi-au cerut ‒ Când mai pe-a lor, când mai pe-a mea, căci, ştii, După atâta trudă e nevoie Şi de puţin răgaz; o seară caldă O să mă afle printre sfinţii mei ‒ Un râset sau un chiot, trebi lumeşti. (O, floare de cicoare, Toţi mor, dar să trăiască fiecare!) Se răzvrăteşte sufletul, paharul Dă peste margini, viaţa noastră, lumea Prea mari sunt ca să fie doar un vis Şi fac aceste nebunii de-al naibii, Îmi dau în petec căci sunt cătrănit! Când, după ce-a trudit la roata morii Ani grei, bătrânul cal e scos la iarbă, Morarul nu-l învaţă că doar şişca E rostul ierbii verzi. Cât despre oameni, Ei ce-şi doresc? Vor iarbă sau nu vor? Le este-ngăduit sau nu, s-o vrea? Iar eu râvnesc ceva statornicit Pentru vecie; vezi tu, din păcate, Prea multe spui minciuni şi păgubeşti; Nu-ţi place tocmai ce iubeşti mai mult; Te-ncântă lucrul despre care juri |
| You find abundantly detestable. For me, I think I speak as I was taught; I always see the garden and God there A-making man‘s wife: and, my lesson learned, The value and significance of flesh, I can‘t unlearn ten minutes afterwards. You understand me: I‘m a beast, I know. But see, now‒why, I see as certainly As that the morning-star‘s about to shine, What will hap some day. We‘ve a youngster here Comes to our convent, studies what I do, Slouches and stares and lets no atom drop: His name is Guidi‒he‘ll not mind the monks‒ They call him Hulking Tom, he lets them talk‒ He picks my practice up‒he‘ll paint apace. I hope so—though I never live so long, I know what‘s sure to follow. You be judge! You speak no Latin more than I, belike; However, you‘re my man, you‘ve seen the world ‒The beauty and the wonder and the power, The shapes of things, their colours, lights and shades, Changes, surprises, ‒and God made it all! ‒For what? Do you feel thankful, ay or no, For this fair town‘s face, yonder river‘s line The mountain round it and the sky above, Much more the figures of man, woman, child, These are the frame to? What‘s it all about? To be passed over, despised? or dwelt upon, Wondered at? oh, this last of course!—you say. |
Că e scârbos din cale-afară. Eu Vorbesc, cred, cum am fost deprins. Mereu Văd cea grădină şi în ea pe Domnul, Zidind femeie pentru om; temeinic Am învăţat, zău, lecţia virtuţii Şi-a-nsemnătăţii cărnii. Cum, adică, Să o dezvăţ cinci clipe mai târziu? Mă înţelegi ‒ ştiu, sunt un animal. Dar, iată, văd, aşa cum văd că arde Luceafărul, ce-o să se-ntâmple-odată. Un tânăr ce-l avem în mânăstire Mi-a dat târcoale-ntruna când lucram, Îngenuncheat, chircit, holbat şi hâlpav ‒ Îl cheamă Guidi şi de fraţi nu-i pasă ‒ Aceştia-i spun Greoiul Tom, şi el Îi lasă să vorbească ‒ meşteşugul Mi l-a deprins câtva ‒ nădăjduiesc Că va picta curând, deşi nu cred S-apuc să-i văd isprava. Ştiu prea bine Ce va urma. Te iau judecător! N-oi fi vorbind mai bine latineşte Ca mine, dar eşti omul meu, cunoşti Această lume, frumuseţea ei, Puterea, desfătările; ce forme Au lucrurile, coloritul lor, Lumina, umbra, apele zglobii ‒ Şi El zidit-a toate. Pentru ce? Nu-ncerci recunoştinţă? Da sau nu? Când vezi frumos al urbei noastre chip, Beteala gârlei, muntele din preajmă, Al bolţii clopot şi, cu osebire, Bărbatul şi femeia şi copilul Pe cari îi înrămează toate-aceste? La ce sunt? Pentru-a fi dispreţuite? |
| Robert Browning | traducere de Leon Leviţchi |