11 Mai

“Floare albastră” de Mihai Eminescu

– „Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.
„You ride the clouds and range the sky
Your net about the stars cast;
But do remember dear at last
My soul can never soar so high.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile Asire
Şi întunecata mare;
You build tall palaces in Spain
Of fancy’s fragile masonry,
You search in vain the sullen sea
And roam Assyria’s plains in vain.
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!”
The pyramids their summits press
Against the clouded heavens high,
Dear heart, it is not wise to fly
Too far afield for happiness!”
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
T’was thus she spoke in whispers low,
Her hand laid softly on my head,
But l just laughed and nothing said,
Yet what she told was truth, I know.
– „Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-isvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.
„Come where cool crystal brooks complain
Their fleeting fate midst forest greens,
And where the hanging cliff out leans
As though to thunder on the plain.
Acolo-n ochiu de pădure,
Lângă trestia cea lină
Şi sub bolta cea senină
Vom şedea în foi de mure.
And somewhere, up some little glade,
To gather raspberries we will climb,
Or sit and watch the sky sublime
From neath the rushes’ tasseled shade.
Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romăniţă
Voi cerca de mă iubeşti.
While many a story you will tell,
And many a lie you’ll whisper too;
But l will read on petals true
You love me not, you love me well.
Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.
As rosy as an apple’s rind
Will be my cheeks burnt by the sun,
And my long golden hair undone
Around your neck in coils you’ll wind.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are!
While if your lips on mine should burn
No one in all the world will know,
My hat is broad…and even so,
T’were only your and my concern.
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţine de subsuoară,
Te-oi ţine de după gât.
And whet moon comes shining through
The gap where tangled branches part,
You’ll hold me very close, dear heart,
And l will clasp my arms round you.
Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
And when we walk the twilight gloom
Of forest paths that homeward run,
We’ll gather many a kiss, each one
As fragrant as the violets’ bloom.
Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?”
And long amid the starlight glow
We’ll stand to talk outside my gate,
For no one comes that way so late,
And who should care l love you so?”
Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
Another kiss and she was gone;
Like post l stood in the moan’s stream!
O beautiful beyond a dream,
O small blue flower all my own!
………………………………………… ……………………………………………
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!
Alas our love that grew so fair
Has flown and faded from that hour,
O my blue flower, my blue flower!…
The world is sorrow everywhere.
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro