22 Apr

„Eulogy to Shakespeare” de Ben Jonson

To the memory of my beloved, MR. WILLIAM SHAKESPEARE: AND what he hath left us. Întru memoria preadragului meu AUTOR Mr. WILLIAM SHAKESPEARE şi tot ce ne-a lăsat el nouă
To draw no envy (Shakespeare) on thy name,
Am I thus ample to thy Booke, and Fame;
While I confesse thy writings to be such,
As neither Man, nor Muse, can praise too much.
‘Tis true, and all men’s suffrage. But these wayes
Were not the paths I meant unto thy praise;
For seeliest Ignorance on these may light,
Which, when it sounds at best, but eccho’s right;
Or blinde Affection, which doth ne’re advance
The truth, but gropes, and urgeth all by chance;
Or crafty Malice, might pretend this praise,
And thine to ruine, where it seem’d to raise.
These are, as some infamous Baud, or Whore,
Should praise a Matron. What could hurt her more?
But thou art proofe against them, and indeed
Above th’ ill fortune of them, or the need.
Ca să te mântui, Shakespeare, de pizmaş,
Eu cărţii, faimei tale li-s chezaş.
Zic, deci, că nu pot muzele, nici omul
Să-ţi laude, pe cât se cade, tomul.
E drept, şi toţi te preţuie. Dar vreau,
Ca să te laud, alt făgaş să iau.
Căci ignoranţa bate calea veche
Sunând – ecou, şi-atâta – în ureche,
Ori oarba prefăcătorie care
Minţind slăveşte totul la-ntâmplare.
Sau poate fi maliţia şireată,
Slăvind făţarnic, când se surpe cată.
E ca şi când o târfă-ar vrea să dea
Preţ unei doamne… Hulă nu-i mai grea,
Ci tu scutit de ele eşti şi peste
Nevoile şi pacostele-aceste.

I, therefore will begin. Soule of the Age !
The applause ! delight ! the wonder of our Stage !
My Shakespeare, rise; I will not lodge thee by
Chaucer, or Spenser, or bid Beaumont lye
A little further, to make thee a roome :
Thou art a Moniment, without a tombe,
And art alive still, while thy Booke doth live,
And we have wits to read, and praise to give.
That I not mixe thee so, my braine excuses ;
I meane with great, but disproportion’d Muses :
For, if I thought my judgement were of yeeres,
I should commit thee surely with thy peeres,
And tell, how farre thou dist our Lily out-shine,
Or sporting Kid or Marlowes mighty line.
Deci dar încep. O, duh al vremii tale,
Minunea scenei noastre, osanale!
Te-nalţă, Shakespeare! Nu te-oi pune lângă
Chaucer sau Spenser, nu-l rog să se strângă
Pe Beaumont, spre-a-ţi face loc în rând;
O statuă tu eşti, fără mormânt;
De-a pururi viu cât cartea-ţi va trăi,
Şi noi, citind, vom şti a o slăvi.
Să li te-alătur lor aş pregeta:
Sunt pene mari, dar nu-s de seama ta.
De-aş măsura cu ani şi nu cu veci,
Te-aş pune lângă ei, zicând că-ntreci
Pe Kyd (din cei ce nu ţi-s mai prejos),
Pe Lyly şi-al lui Marlowe stih vânjos.
And though thou hadst small Latine, and lesse Greeke,
From thence to honour thee, I would not seeke
For names; but call forth thund’ring schilus,
Euripides, and Sophocles to vs,
Paccuvius, Accius, him of Cordova dead,
To life againe, to heare thy Buskin tread,
And shake a stage : Or, when thy sockes were on,
Leave thee alone, for the comparison
Of all, that insolent Greece, or haughtie Rome
Sent forth, or since did from their ashes come.
Sărman ai fost în graiul latinesc
Şi grec, deci n-aş umbla să te cinstesc
Prin nume vechi… Ci iarăşi le-aş da zile
Lui Accius, Paccuvius, Eschile,
Euripid şi alţi ca ei; să vie
Să vază cum a scenei schelărie
O zgudui sub coturni. Sau cum, în meşi-
De-comedie, tu în urmă leşi
Al Greciei şi-al Romei rod ales,
Din sânul sau din spuza lor purces.
Triumph, my Britaine, thou hast one to showe,
To whom all scenes of Europe homage owe.
He was not of an age, but for all time !
And all the Muses still were in their prime,
When like Apollo he came forth to warme
Our eares, or like a Mercury to charme !
Nature her selfe was proud of his designes,
And joy’d to weare the dressing of his lines !
Which were so richly spun, and woven so fit,
As, since, she will vouchsafe no other Wit.
The merry Greeke, tart Aristophanes,
Neat Terence, witty Plautus, now not
please; But antiquated, and deserted lye
As they were not of Natures family.
Yet must I not give Nature all: Thy Art,
My gentle Shakespeare, must enjoy a part;
For though the Poets matter, Nature be,
His Art doth give the fashion. And, that he,
Who casts to write a living line, must sweat,
(Such as thine are) and strike the second heat
Upon the Muses anvile : turne the same,
(And himselfe with it) that he thinkes to frame;
Or for the lawrell, he may gaine a scorne,
For a good Poet’s made, as well as borne.
Britania mea, tu ai – deci, te făleşte –
Pe-acel ce Europa-l proslăveşte.
El nu-i al unui veac, ci al veciei!
Era pruncuţă muza poeziei
Când, ca Apollo, el să ne-ncălzească
Veni, sau, ca Mercur, să ne vrăjească!
De el e mândră firea, şi-mbrăcată
De el în strai de sithuri, se desfată!
Căci le-a brodit atât de cilibii,
Că nu mai vor alţi meşteri mai duhlii;
Aristofan, grec ager ca un ac,
Terenţiu, azi, şi Paut nu mai plac,
Ci gârbovi zac şi oropsiţi de fire
Şi nu-i citeşte nimeni, nicăire;
Dar nu-i doar vina firii, bună parte
Din vină-i şi a marii tale arte:
Măcar că barzii Firea cântă, ea,
Ea, Arta, strungăreşte. Cel ce vrea
Să scrie trainic stih (precum e-al tău),
Călească-l iar pea-l muzelor ilău
Întru sudori, renumele călindu-l
(Qdat’ cu sine) dacă simte jindul;
Altcum, în loc de dafini – spini şi vreasc,
Căci barzii mari se fac, nu doar se nasc.
And such wert thou. Looke how the fathers face
Lives in his issue, even so, the race
Of Shakespeares minde, and manners brightly shines
In his well toned, and true-filed lines :
In each of which, he seemes to shake a Lance,
As brandish’t at the eyes of Ignorance.
Sweet swan of Avon! what a fight it were
To see thee in our waters yet appeare,
And make those flights upon the bankes of Thames,
That so did take Eliza, and our James !
But stay, I see thee in the Hemisphere
Advanc’d, and made a Constellation there !
Shine forth, thou Starre of Poets, and with rage,
Or influence, chide, or cheere the drooping Stage;
Which, since thy flight fro’ hence, hath mourn’d like night,
And despaires day, but for thy Volumes light.
Şi tu aşa ai fost. În fiul său
Trăieşte tatăl, iar în versul tău,
Dibaci adus şi bine pus la cale,
Străluce viu răsadul minţii tale;
Din orice stih el parcă zvârle-o dardă
În ochiul Ignoranţei, ca să-l ardă.
O, lebădă din Avon! Mândru-ar fi
Pe-a noastre ape iar de te-ai ivi,
Zburând pe ţărmii limpedei Tamisa.
Ce-au fermecat pe Iacob şi Eliza!
Dar, stai! Te văd deasupra noastră-n spaţii:
Stea naltă lângă nalte constelaţii!
Luceafăr printre barzi, dă sfat, sau ceartă
A scenei noastre asfinţită artă;
De când te-ai dus, ea negru plâns boceşte,
Şi tomul tău e singura-i nădejde.
Ben Jonson traducere de Tudor Dorin

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • No related posts:

© 2017 blog.ro-en.ro