27 mart.

Dramele traducătorului în budoarul autorului – Cum traducem limbajul licenţios

Profesioniștii, dar și curioșii sunt așteptați miercuri, 28 martie 2018, de la ora 19:00, în Sala Perpessicius din Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8), la prima ediție a atelierelor de discuție din 2018: „Dramele traducătorului în budoarul autorului – Cum traducem limbajul licențios”. Este o discuție fără perdea despre provocările la care este supus traducătorul față în față cu limbajul licențios.

Ioana Miruna Voiculescu, membră ARTLIT și inițiatoarea acestei întâlniri, întreabă doi distinși traducători experimentați și curajoși, Luana Schidu (traducătoarea trilogiei „Jurnalul dragostei” de Anais Nin) și George Volceanov (cunoscut pentru isprava retraducerii lui Shakespeare cu expresiile obscene la locul lor) despre cuvinte tari, pudibonderie, cenzură și rostul lor în traducere.

Ioana Miruna Voiculescu spune:

Philip Larkin indica 1963 drept anul revoluției sexuale în societatea britanică, revoluție anunțată tocmai de achitarea cărții lui D.H. Lawrence de acuzația de obscenitate: „Sexul a început să se practice/ în o mie nouă sute șaizeci și trei/ (cam târziu pentru mine) -/ Între sfârșitul interdicției «Chatterley»/ Și când au scos Beatleșii primul LP” (Annus Mirabilis, traducerea noastră). Citind unele traduceri literare contemporane, ai impresia însă că în România interdicția pudibondă s-a relaxat prea puțin.

Astfel, cu toții ne vom fi lovit de câte o „mătărângă” și vom fi eflorat cel puțin o „fofoloancă” în timpul lecturii unor traduceri în limba română. De cele mai multe ori, verifici și ți se confirmă că textul original nu datează din perioada desuului cu mânecuță. Și te miri. De ce ne e așa de frică să folosim cuvintele tari pe care le-ar impune originalul? La fel de adevărat, nu puțini sunt cei care încă tresar când citesc într-o carte cuvintele de patru sau cinci litere, considerate vulgare.

În aceste condiții, cum procedăm când traducem pasaje explicite? Cum alege traducătorul între arhaisme-eufemisme și cuvinte tari când convențiile impuse limbii române, nu în ultimul rând de politicile editoriale, se opun jignite? De unde reticența de a integra limbajul vorbit și argoul în limba română scrisă, în special în traducerile literare? Cenzură sau autocenzură?

Întâlnirea este organizată de ARTLIT, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române. Intrarea este liberă (pentru pudibonzi și licențioși deopotrivă).

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2018 blog.ro-en.ro