26 aug.
„Dorinţa” de Mihai Eminescu
| Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. |
Come now to the forest’s spring Running wrinkling over the stones, To where lush and grassy furrows Hide away in curving boughs. |
| Şi în braţele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ţi desprind din creştet vălul, Să-l ridic de pe obraz. |
Then you can run to my open arms, Be held once more in my embrace, I’ll gently lift that veil of yours To gaze again upon your face. |
| Pe genunchii mei şedea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ţi cadă flori de tei. |
And then you can sit upon my knee, We’ll be all alone, alone there, While the lime tree thrilled with rapture Showers blossoms on your hair. |
| Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braţ încet s-o culci, Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci… |
Your white brow with those golden curls Will slowly draw near to be kissed, Yielding as prey to my greedy mouth Those sweet, red, cherry lips… |
| Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt; |
We’ll dream only happy dreams Echoed by wind’s song in the trees, The murmur of the lonely spring, The caressing touch of the gentle breeze. |
| Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri. |
And drowsy with this harmony Of a forest bowed deep as in prayer, Lime-tree petals that hang above us Will fall sifting higher and higher. |