06 apr.

DOOM 2: năpastă – a năzări

! năpastă este substantiv feminin care are acum o singură formă de genitiv-dativ – năpastei și una singură pentru plural – năpaste (mai vechiul năpăști dispare)

! a se năpusti trece în clasa reflexivelor; verbul are indicativul prezent el se năpustește; imperfectul el se năpustea și conjunctivul el să se năpustească

! nărtilă este un regionalism („nume dat unei persoane cu nasul mare”), substantiv masculin cu genitiv-dativul lui nărtilă. Din aceeași sferă semnatică, suferă modificări similare și !năsăilă, substantiv masculin cu genitiv-dativul lui năsăilă. Tot astfel, !năsoi are acum și valoare de apelativ, masculin și el, cu genitiv-dativul lui năsoi.

! nătărăíe („nesocotință, nechibzuință, prostie, nerozie”) este învechit și regional, dar îl înlocuiește definitiv pe nătăraie; este substantiv feminin cu genitiv-dativul nătărăíei și pluralul nătărăíi (fapte)

! a năzări este verb din registrul popular și familiar, care păstrează câte o singură formă pentru indicativ prezent – năzare (dispare năzărește) și pentru conjunctivul prezent – să năzară (dispare să năzărească)

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro