29 Oct

DOOM 2: make-up – malaeză

* make-up este un anglicism, substantiv neutru ce se pronunță meĭcap, se articulează make-upul și are pluralul make-upuri

* Malacca / Malaya este o numele unei peninsule din sud-estul Asiei, substantiv propriu feminin, cu genitiv-dativul Malaccăi/Malayei

! malacov / malacof este un sinonim învechit al „crinolinei”; apare ca substantiv neutru cu două forme acceptate, fiecare dintre acestea având și două posibile plurale: malacoave/malacovuri, dar și malacoafe/malacofuri. De unde se vede că unele cuvinte dau mai multe bătăi de cap după ce mor…

! maladresă e substantiv feminin învechit și livresc, sinonim al lui „neîndemânare”; se desparte ma-la-dre-să/mal-a-dre-să, are genitiv-dativul maladresei și pluralul maladrese

! malaez (referitor la Malaysia) apare ca adjectiv sau substantiv, masculin cu pluralul malaezi și femininul malaeză-malaeze. Din aceeași familie lexicală, este menționat și Arhipelagul *Malaez, substantiv propriu neutru. Limba vorbită acolo se numește !malaeză, substantiv feminin cu genitiv-dativul malaezei.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2016 blog.ro-en.ro