08 Apr

DOOM 2: conductor – confetti

* conductor (cablu) apare cu o valoare nouă (diferită de celelalte două mai vechi), ca substantiv masculin cu pluralul conductori

* conectabil e un adjectiv al timpurilor noastre, care se referă la toate cele „care se pot conecta”; pluralul este conectabili, iar femininul conectabilă-conectabile

* confecţioner (muncitor care lucrează confecţii) este substantiv masculin cu pluralul confecţioneri. Alături de acesta, într-un articol separat, îl găsim consemnat şi pe femininul *confecţionară, cu genitivul confecţionerei şi pluralul confecţionere; întreaga familie lexicală are silabele -ţi-o-.

* confesiv este un adjectiv masculin precizat ca noutate, referindu-se la tot ceea ce are caracter de confesiune; pluralul este confesivi, femininul confesivă-confesive

! confetti revine la grafia etimologică, substantiv feminin cu formă doar pentru plural; ultima silabă a cuvântului este -ti

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro