24 Sep

Din declaraţiile şoferilor după accidente

  • Conduceam maşina de 40 de ani când am adormit la volan şi am avut un accident.
  • Cealaltă maşină a intrat în mine fără să mă atenţioneze asupra intenţiilor ei.
  • M-am lovit cu un camion staţionar venind din sens invers.
  • Am plecat de la marginea şoselei, m-am uitat la soacra mea şi am trecut peste parapet.
  • Încercând să omor o muscă, am intrat cu maşina într-un stâlp de telegraf.
  • Maşina mea era parcată în mod regulamentar când a lovit cu spatele celălalt vehicul.
  • Cauza indirectă a accidentului a fost un ins mărunt într-o maşină mică cu o gură mare.
  • Apropiindu-mă de intersecţie, nu am văzut niciun vehicul venind din dreapta mea, aşa că am lovit maşina din faţă.
  • Stâlpul de telefon se apropia repede. Am încercat să virez în afara direcţiei lui când el m-a lovit în faţă.
  • O maşină invizibilă a apărut de nicăieri, mi-a lovit vehiculul şi a dispărut.
  • Parbrizul spart. Cauza necunoscută. Probabil voodoo.
  • Când m-am apropiat de intersecţie, un semn stop a apărut în locul în care niciun semn stop nu mai apăruse vreodată. Nu am reuşit să opresc maşina la timp.
  • Ca să evit lovirea barei maşinii din faţă, am călcat pietonul.
  • Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat.
  • Maşina din faţa mea a lovit pietonul, dar acesta s-a sculat, aşa că l-am lovit şi eu.
  • Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine.
  • După ce şoferul lovise o vacă:
    – Cum aţi avertizat dumneavoastră?
    – Claxon.
    – Cum a avertizat celălalt?
    – Muuu…
  • 2 comentarii la “Din declaraţiile şoferilor după accidente”

    1. 1
      Iulia Muşat spune:

      :))
      Personal favorite: „Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat.” Aşa-i trebuie!
      =))

    2. 2
      Silvia Velea spune:

      „Maşina din faţa mea a lovit pietonul, dar acesta s-a sculat, aşa că l-am lovit şi eu.”
      Dacă şi după asta s-a mai sculat, înseamnă că pietonul nu era altcineva decât „Indestructibilul” Bruce Willis. =))

    Adauga un comentariu!



    Subscribe without commenting

    Alte articole pe subiecte similare

    • Blănuri: Doi prieteni se întâlnesc pe stradă. - Încotro, amice? - Să scot maşina din garaj. Nevastă-mea cică ...
    • Din partea casei: "Câştigă o plimbare gratuită cu maşina poliţiei prin simpla şterpelire din acest magazin. Norocoşii câştigători ...
    • Ouăle: Un om cade într-un canal, în timp ce ducea în mâini nişte cartoane cu ouă. ...
    • Plapuma: O doamnă a dat plapuma la reparat şi, văzând că se apropie sezonul rece şi ...
    • a dezbina: Verbul a dezbina face parte dintre acelea care nu prea lasă posibilităţi de interpretare şi ...

    © 2017 blog.ro-en.ro