Arhiva categoriei 'Vorbe despre verbe'

05 aug.

a admonesta

Verbul a admonesta vine din limba franceză – admonester, și se referă, în sens larg, la acțiunea de „a mustra pe cineva cu severitate, a face observații, a dojeni aspru”. Termenul are însă o conotație suplimentară, pentru că cele mai multe dintre explicațiile date de dicționare subliniază faptul că acțiunea se face în calitate oficială (verbal sau în scris) și este suportată de către un subaltern care, în principiu, s-a făcut vinovat de ceva.

Evident că sensul termenului s-a deplasat foarte mult, întrucât este folosit, mi se pare, la scară destul de largă, cu valențe mai puțin oficiale. Iar sinonimele înregistrate de dicționare par să susțină această idee. În afară de faptul că sunt extrem de numeroase, multe dintre ele funcționează în registrul familiar și regional.

Astfel încât, pe lângă a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, apar și verbe ca a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, a sfădi, a sudui, a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, a cîrti, a tolocăni, a(-i) bănui, a docăni, a mogorogi, a moronci, a puțui, a șmotri, a vrevi, a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a săpuni, a scutura. Cu antonimele, lucrurile sunt mai simple – este menționat doar a lăuda.

Seria sinonimică este însă mult prea relaxat construită, cred. În mod evident, niciunul dintre termenii menționați nu are… prestanța pe care originea i-o conferă lui a admonesta (exceptându-l,  poate, pe a moraliza). Astfel încât, pare logică specializarea termenului în sfera oficială, atâta vreme cât există alternative extrem de expresive pentru toate celelalte situații.

29 iul.

a valorifica

Verbul a valorifica este un derivat de la substantivul valoare (cu sufixul -ifica), iar toate sensurile lui au legătură cu acesta. Înseamnă, mai întâi de toate, „a pune în valoare ceva, a scoate în evidență, în relief valoarea unui lucru, a unui înscris etc.”, dar și „a face ca un lucru să primească o anumită valoare”.

Termenul poate avea în vedere și simpla acțiune de „a schimba o hârtie de valoare sau un obiect cu contravaloarea lui în bani”, iar un sens special este cel referitor la „a folosi în procesul de producție anumite materii prime care duc la realizarea unor produse de valoare mai mare”. Dicționarele de neologisme adaugă la sensuri „a selecta din valorile anterioare ale culturii pe acelea care răspund noilor cerințe ale epocii”.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, cel mai apropiat din punct de vedere fonetic fiind livrescul a valoriza, care vine din franceză prin împrumut (valoriser). De asemenea, dicționarele mai menționează și a exploata, a fructifica.

Ultima dată când am vizitat Statele Unite, pe lângă New York, unde aveam cazarea, am făcut câteva excursii în orașele apropiate. Am văzut Washington, Philadelphia și Boston – locuri încărcate de istorie, impecabil valorificate pentru a pune la dispoziția vizitatorilor cele mai interesante informații despre una dintre cele mai insolite culturi ale lumii moderne.

Traseele turistice dovedesc preocuparea pentru a menține în atenția noilor generații, dar și a străinilor, evenimentele legate de lupta americanilor pentru a-și obține independența, pentru a acorda cetățenilor săi drepturi civile, pentru a se reinventa.

Multe dintre punctele de interes sunt gratuite pentru public – marele complex Smithsonian este, de pildă, deschis oricui dorește, cu acces gratuit prin lege. A fost o călătorie pasionantă, captivantă, în care am simțit preocuparea gazdelor noastre de a păstra vie amintirea vremurilor glorioase, de a valorifica fiecare urmă a trecutului.

15 iul.

a dezavua

Verbul a dezavua este un termen livresc, vine din limba franceză (désavouer) și este urmat, în general, de un complement care indică oameni, idei, acțiuni etc., însemnând „a pretinde că nu s-a spus sau nu s-a făcut ceva; a refuza să recunoască ceva (pentru sine)”. De asemenea, se poate referi la „a declara ca fiind neplauzibil”.

Sinonimele sunt mai agresive, și duc la un alt nivel semantic această nerecunoaștere, neacceptare – a blama, a condamna, a contesta, a se desolidariza, a dezaproba (spusele sau faptele cuiva), a înfiera, a proscrie, a reproba, a renega, a respinge, a stigmatiza.

Din punct de vedere fonetic, verbul mi se pare destul de dizarmonios, formele sale paradigmatice rupându-se în hiaturi destul de dificil de pronunțat. Dincolo de neplăcerile provocate în rostire, termenul indică parcă, prin însăși structura lui fonetică, separarea categorică pe care o sugerează și semantic.

Există situații în viață în care atitudinea noastră trebuie să se afle categoric sub semnul acestui cuvânt. Nu mi s-a întâmplat foarte des, poate pentru că nu sunt prea mulți cei care vorbesc în numele meu, prin urmare asocierea nu poate fi, oricum, făcută.

Politicienii noștri abuzează însă de el. Pentru că, deseori, pentru ei, totul se stabilește la nivel declarativ. Dezavuează una, dezavuează alta, creându-ne împresia că acestea ar fi valorile lor reale, cele solide, în funcțiile de care noi le acordăm sprijinul nostru. Din păcate, descoperim, de cele mai multe ori, că toate-s vorbe goale…

08 iul.

a tăgădui

Verbul a tăgădui vine din limba maghiară – tagadni (care se traduce „a contesta”). Este tranzitiv şi înseamnă – cu referire la adevăruri, fapte, fenomene – „a contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva ca fiind adevărat, a declara ca fiind neadevărat”.

Termenul stabilește sinonimie cu verbe precum a nega, a renega, a dezminți sau, mai rar, cu a refuza. Are, de asemenea, şi alte echivalente în dicționare: a ascunde, a dezice, a masca, a respinge, a retracta, a tăinui, dar şi livrescul a denega ori învechitul a protesta.

Mie îmi place teribil cum sună. Și, deși întotdeauna mi s-a părut că are o conotație negativă – căci retractarea implică o dezicere, o negare de primă vorbă, acum îl găsesc mai pe gustul meu. Pentru că încă îmi mai place curajul contestării și puterea unui „nu” spus împotriva curentului.

Nu agreez însă, așa cum nu mi-au plăcut niciodată, „contestarii de serviciu”, cei care critică totul și pe toate, cărora nimic nu le convine și totul le displace, fără a identifica problemele reale și soluțiile adecvate. Pur și simplu din dorința de a fi contra curentului ori, dimpotrivă, de a fi „cool”, ridicându-se pe un val de opinie „la modă”, de bonton.

Nu cred în rezolvările de tipul acesta, dar e foarte adevărat că mai curând se mișcă lucrurile atunci când sunt puse sub presiunea tăgadei, decât lăsate în voia lor, sperând că se vor îmbunătăți de la sine… Prin urmare, deși nu sunt cea mai cârtitoare ființă din lume, mă bucur deseori când oamenii tăgăduiesc ordinea lucrurilor ce merg strâmb.

24 iun.

a (se) erija

Verbul a (se) erija vine din franceză – ériger, și este un reflexiv urmat de determinări introduse prin prep. „în”. Înseamnă, în primul rând, „a-și atribui fără niciun drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept…, a voi să treacă drept…” sau, cu alte cuvinte, „a-și aroga ilegal o autoritate”.

La origine, termenul provine dintr-un latinesc erigo, erigerea înălța. De aici, în registrul vechi, verbul se folosea cu referire la statui și monumente, însemnând „a așeza în poziție verticală”, sau la un așezământ, o instituție, fiind echivalent cu a întemeia, a institui, a crea; un alt sens arhaic se referă, pur și simplu, la „a ridica la o condiție superioară”.

Plecând din latină și trecând prin franceză, ceea ce surprinde este conotația negativă spre care s-a deplasat sensul cuvântului. Înălțarea este doar aparentă, dorită și pretinsă, dar fără fundament și fără niciun drept. Alte două sunt elementele de sens care atrag atenția: este vorba despre o pretenție a celui care face acțiunea, iar miza este câștigarea autorității.

Pentru că – nu-i așa? – autoritatea este cu adevărat greu de câștigat. Pare, prin urmare, logică încercarea de a crea aparența că o ai. Chiar dacă, în adevăr, nu ești în stare să o câștigi.

10 iun.

a (se) împărtăși

Verbul a (se) împărtăși este un derivat al substantivului părtaș, cu prefixul în-, de al cărui sens se și leagă: „a face pe cineva părtaș la ceva” sau „a se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva”, adică a participa. Dar și „a avea parte de…”, echivalent cu a primi (din…), a se înfrupta (din…), precum și „a primi o parte din ceva” – în sens mai general.

Sensurile sunt destul de multe, căci verbul mai poate să însemne „a accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu…, a primi ca bun”, deci a accepta, a admite – când e vorba de păreri, opinii. Ori cu privire la idei, gânduri, sentimente – „a (se) destăinui cuiva ceva, a face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral)”, adică a comunica, a declara, a (se) destăinui.

De asemenea, poate avea în vedere „a împărți cu cineva ceva, a da și altuia, a face parte cuiva”, dar și „a avea parte de același lucru ca și altcineva”. Atunci când se referă la bucurii sau necazuri, dureri, înseamnă „ a suporta împreună”, dar se pot avea în vedere și impresii… sau chiar soarta cuiva.

Utilizat deseori în spațiul bisericesc, verbul se referă la „a da sau a lua împărtășanie; a supune ritualului de împărtășanie (sfânta grijanie)”, fiind sinonim cu a (se) cumineca, a (se) griji. Iar de aici derivă semnificația argotică a termenului, însemnând „a consuma băuturi alcoolice” – a bea. Și, surprinzător, sinonime mai există, multe în registrul popular și regional.

Zilele trecute mi-a căzut privirea pe un citat care spunea așa: „Pentru că suntem muritori, fiecare talent, îndemânare, aptitudine pe care o posedăm, fiecare gând și trăire pe care am avut-o, fiecare peisaj superb pe care l-am văzut, fiecare obiect material pe care l-am avut, se va pierde, în definitiv. Asta doar dacă nu le împărtășim cuiva.”

Și m-am gândit, imediat, cât de fericită sunt. Pentru că în fiecare zi îmi împărtășesc cunoștințele și învățăturile elevilor mei. Iar în fiecare zi de luni, gândurile mele – mai trăsnite sau nu – ajung la cititorii acestui blog. Există, deci, părți din mine care nu se vor pierde niciodată, și vorbe care, cumva, vor intra în alte case, minți și suflete…

© 2019 blog.ro-en.ro