Arhiva categoriei 'Paralele'

05 dec.

„Third Ypres” de Edmund Blunden

Triumph! How strange, how strong had triumph come
On weary hate of foul and endless war
When from its grey gravecloths awoke anew
The summer day. Among the tumbled wreck
Of fascinated lines and mounds the light was peering,
Half-smiling upon us, and our newfound pride;
The terror of the waiting night outlived,
The time too crowded for the heart to count
All the sharp cost in friends killed on the assault.
No hook of all the octopus had held us,
Here stood we trampling down the ancient tyrant.
So shouting dug we among the monstrous pits.
Amazing quiet fell upon the waste,
Quiet intolerable to those who felt
The hurrying batteries beyond the masking hills
For their new parley setting themsleves in array
In crafty fourms unmapped.
No, these, smiled faith,
Are dumb for the reason of their overthrow.
They move not back, they lie among the crews
Twisted and chocked, they’ll never speak again.
Only the copse where once might stand a shrine
Still clacked and suddenly hissed its bullets by.
The War would end, the Line was on the move,
And at a bound the impassable was passed.
We lay and waited with extravagant joy.
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura
Războiului murdar și fără capăt,
Când s-a trezit o zi de vară
Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta
Fascine, lut și apă, mângâind
Mândria noastră nou-născută; groaza
Înfriguratei așteptări nocturne
Slăbea iar timpul era prea-nțesat
Ca inima să-i numere pe morți.
După asalt, simțeam că am strivit
Tentaculele hidrei ancestrale,
Și chiuiam, săpând prin catacombe.
Pustia amuțise iar tăcerea
Ne-nnebunea căci dincolo de creste
Se regrupau, pe semne, baterii
Menite a-ntări parlamentarea.
Încrederea zâmbea; au amuțit
Căci sunt distruse; zac fără putere
În vraful morților – nu vor vorbi.
Dar crângul cu altarul în ruine
Mai azvârlea cartușe șuierate…
Va Lua sfârșit războiul, Linia
Se strămuta și, iată, ca prin farmec,
Fusese străbătut nestrăbătutul.
Extaziați, ședeam și așteptam.


Continuare »

28 nov.

„The Execution of Cornelius Vane” de Herbert Read

Arraign’d before his worldly gods
He would have said:
” I, Cornelius Vane,
A fly in the sticky web of life,
Shot away my right index finger.
Adus în fața zeilor lumești,
Ar fi vorbit așa:
– “Eu, Cornelius Vane,
O muscă în păienjenișul vieții,
M-am împușcat la degetul arătător.
I was alone, on sentry, in the chill twilight after dawn,
And the act cost me a bloody sweat.
Otherwise the cost was trivial — they had no evidence,
And I lied to the wooden fools who tried me.
When I returned from hospital
They made me a company cook:
I peel potatoes and other men fight.”
Eram de santinelă, singur, dârdâind
În frigul zorilor de ziuă
Și m-am ales cu un asud de sânge,
Nimica toată – și dovezi n-aveau.
Și i-am mințit pe nătărăii cari m-au judecat.
Când m-am întors de la spital,
M-am pomenit că-s bucător al unității.
Eu tai cartofi și ceilalți luptă.”
For nearly a year Cornelius peeled potatoes
And his life was full of serenity.
Then the enemy broke our line
And their hosts spread over the plains
Like unleash’d beads.
Every man was taken —
Shoemakers, storemen, grooms —
And arms were given them
That they might stem the oncoming host.
Aproape-un an Cornelius a tăiat cartofi
Și viața lui era senină.
Pe urmă inamicul a rupt frontul,
S-a răspândit pe câmp în trăgători
Și a plouat cu boabe de mătănii.
I-au adus pe toți –
Cizmari, magazineri, grăjdari –
Și le-au dat arme ca să stăvilească
Puhoaiele vrăjmașe.
Cornelius held out his fingerless hand
And remarked that he couldn’t shoot.
” But you can stab,” the sergeant said,
So he fell in with the rest, and, a little group,
They marched away towards the enemy.
Cornelius le-ntinse mâna fără deget
Zicând că nu mai poate trage.
– “Dar poți înjunghia”, spuse sergentul,
Și a intrat și el în mica grupă
Și-au mers înspre dușman.
After an hour they halted for a rest.
They were already in the fringe of the fight:
Desultory shells fell about them,
And past them retreating gunteams
Galloped in haste.
But they must go on.
După un ceas făcură un popas.
Se-apropiaseră de front;
În jurul lor cădeau răzleți obuze,
Echipe de servanți călări
Se retrăgeau, toți în galop,
Dar ei mergeau drept înainte.
Wounded stragglers came down the road,
Haggard and limping
Their arms and equipment tossed away.
Cornelius Vane saw them, and his heart was beating wildly,
For he must go on.
Câte-un rănit desfigurat
Șontocăia pe drum la vale,
Fără echipament și armă.
Dar el mergea drept înainte.
At the next halt
He went aside to piss,
And whilst away a black shell
Burst near him:
Hot metal shrieked past his face;
Bricks and earth descended like hail,
And the acrid stench of explosive filled his nostrils.
La halta următoare
S-a tras deoparte ca tot omul
Când un obuz de abanos
A explodat alături.
Metal aprins îi șuieră pe lângă față,
Pământ și cărămizi căzuseră stol,
Duhoare acră îi pătrunse-n nări.
Cornelius pitched his body to the ground
And crouched in trembling fear.
Another shell came singing overhead,
Nowhere near.
Cornelius se tupilă în șanț
Și se chirci de spaimă, tremurând.
Apoi un alt obuz cântă pe sus,
Aproape și departe.
But Cornelius sprang to his feet, his pale face set.
He willed nothing, saw nothing, only before him
Were the free open fields:
To the fields he ran.
Verzui la chip, Cornelius sări-n picioare.
Nu mai voia nimic, nimic nu mai vedea,
Dar înaintea lui era un câmp deschis
Și într-acolo aleargă.
He was still running when he began to perceive
The tranquillity of the fields
And the battle distant.
Away in the north-east were men marching on a road;
Behind were the smoke-puffs of shrapnel,
And in the west the sun declining
In a sky of limpid gold.
Mai alerga, când auzi deodată
Tăcerea câmpului și-n depărtare lupta.
Zări-n nord-est bărbați mergând pe-un drum;
În spate era fum de la șrapnele;
Spre soare-apune soarele sfințea
Pe-un cer de aur limpezit.
When night came finally
He had reached a wood.
In the thickness of the trees
The cold wind was excluded,
And here he slept a few hours.
Când noaptea se lăsă-n sfârșit,
El ajunsese-ntr-o pădure.
Printre copacii deși
Vânt rece nu putea răzbate
Și-aici dormi câteva ceasuri.
In the early dawn
The chill mist and heavy dew
Pierced his bones and wakened him.
There was no sound of battle to be heard.
Când se crăpă de ziuă, ceața rece
Și roua i-au pătruns
În oase și l-au deșteptat.
Bubuituri nu se-auzeau.
In the open fields again
The sun shone sickly through the mist
And the dew was icy to the feet.
So Cornelius ran about in that white night,
The sun’s wan glare his only guide.
Când iar ieși în câmp deschis,
Prin neguri soarele lucea bolnav
Și roua parcă era gheață la picioare.
Călăuzit numai de câte-o rază,
Cornelius rătăci prin noaptea albă.
Coming to a canal
He ran up and down like a dog
Deliberating where to cross.
One way he saw a bridge
Loom vaguely, but approaching
He heard voices and turned about.
He went far the other way,
But growing tired before he found a crossing,
Plunged into the icy water and swam.
The water gripped with agony;
His clothes sucked the heavy water,
And as he ran again
Water oozed and squelched from his boots
His coat dripped and his teeth chattered.
Sosi lângă-un canal și-aici
Fugi în sus și-n jos, ochind
Asemeni câinilor, pe unde să-l străbată.
În zare desluși un pod,
Dar când se-apropie, se-ntoarse iute
Căci auzise voci.
Mergând el mult și negăsind alt pod,
Sări în apa rece și-notă
Și apa-l strânse ca în chingi.
I se făcură hainele burduf
Și când o luă din nou la fugă,
Curgeau șiroaie din bocanci
Și stropi se prelingeau din uniformă
Și dinții lui Cornelius clănțăneau.
He came to a farm.
Approaching cautiously, he found it deserted.
Within he discarded his sopping uniform, dried himself and donned
Mufti he found in a cupboard.
Dark mouldy bread and bottled cider he also found
And was refreshed.
Whilst he was eating,
Suddenly,
Machine-guns opened fire not far away,
And their harsh throbbing
Darkened his soul with fear.
Ajunse la o fermă.
Se-apropie tiptil, dar o găsi pustie.
Își scoase uniforma udă, se uscă
Și-și puse haine de civil dintr-un dulap.
Găsi și pâine mucedă și-un strop de cidru
Și-și mai veni în fire.
Deodată, mitraliere
Deschiseră foc viu pe-aproape,
Întunecându-i sufletul de groază
Cu țăcănitul lor.
The sun was more golden now,
And as he went —
Always going west —
The mist grew thin.
Iar soarele era acum mai auriu,
Și cum mergea,
Mergea mereu spre vest,
Se mai rări și ceața.
About noon,
As he skirted the length of a wood
The warmth had triumphed and the spring day was beautiful.
Cornelius perceived with a new joy.
Pale anemones and violets of the wood,
And wished that he might ever
Exist in the perception of these woodland flowers
And the shafts of yellow light that pierced
The green dusk.
Pe la amiazi,
Aproape de-o pădure
Căldura primăverii birui.
Cornelius zări cu nouă bucurie
Păștițe albe
Și toporași
Și-ar fi dorit mereu să-l însoțească
Aceste flori de câmp
Și razele gălbuie
Ce străpungeau amurgul verde.
Two days later
He entered a village and was arrested.
He was hungry, and the peace of the fields
Dissipated the terror that had been the strength of his will.
Trei zile mai târziu
L-au arestat într-un cătun.
Era flămând iar liniștea din câmpuri
Îi risipesc groaza ce-i călea voința.
He was charged with desertion
And eventually tried by court-martial.
A fost învinuit de dezertare
Și pân’ la urmă judecat
De curtea marțială.
The evidence was heavy against him,
And he was mute in his own defence.
A dumb anger and a despair
Filled his soul.
Dovezile-mpotriva-i erau grele
Iar dânsul nu s-a apărat.
Îi era sufletul cuprins
De mută deznădejde și mânie.
He was found guilty.
Sentence: To suffer death by being shot.
Au zis că-i vinovat. Sentința:
Să fie omorât prin împușcare.
The sentence duly confirmed,
One morning at dawn they led him forth.
He saw a party of his own regiment,
With rifles, looking very sad.
The morning was bright, and as they tied
The cloth over his eyes, he said to the assembly:
„What wrong have I done that I should leave these:
The bright sun rising
And the birds that sing?”
Iar după ce s-a confirmat sentința,
L-au Scos afară-n fapt de zi.
Văzu soldați din regimentul lui,
Cu puști la umăr, triști de moarte.
Era o zi frumoasă și pe când
Ei îl legau la ochi cu-o zdreanță,
Cornelius spuse adunării:
– “Ce rău am făptuit că vreți să mă despart
De răsăritul soarelui
Și cântul păsărilor?”
Herbert Read traducere de Leon Levițchi

21 nov.

„The Lighthouse” de Wilfrid Gibson

Just as my watch was done the fog had lifted,
And we could see the flashing of our light,
And see once more the reef beyond the Head
Over which six days and nights the mist had drifted,
Until it seemed all time to mist had drifted
And day and night were but one blind white night.
Când am ieșit din schimb, plecase ceața;
Lumina farului, din când în când,
Descoperea și stânca de la Cap
Deasupra cărei șase nopți și zile;
Părea că însăși Timpul devenise
O nesfârșită beznă albă, oarbă.


Continuare »

14 nov.

„Strangeness of Heart” de Siegfried Sassoon

When I have lost the power to feel the pang
Which first I felt in childhood when I woke
And heard the unheeding garden bird who sang
Strangeness of heart for me while morning broke;
Or when in latening twilight sure with spring,
Pausing on homeward paths along the wood,
No sadness thrills my thought while thrushes sing,
And I’m no more the listening child who stood
So many sunsets past and could not say
What wandering voices called from far away:
When I have lost those simple spells that stirred
My being with an untranslated song,
Let me go home for ever; I shall have heard
Death; I shall know that I have lived too long.
Când nu voi mai putea simți fiorul
Ce mă trecea, copil fiind, în zori
De câte ori cânta, rostindu-și dorul,
Vreo pasăre-n grădină, printre flori, –
Sau când, în vreun amurg de primăvară,
Mergând prin crâng, spre casă, pe poteci,
Nu voi mai sta, cu inima amară,
S-ascult cum cântă sturzii și când, deci,
Nu voi mai fi copilul uluit
Ce nu știa să spună-al cui e glasul
Ce cheamă de departe,-n asfințit,
Înseamnă că-i aproape bun-rămasul:
Pierzând aceste simple vrăji, voi ști
Că am trăit prea mult, și pot muri.
Siegfried Sassoon traducere de Petre Solomon

07 nov.

„Autumn” de Walter de la Mare

There is a wind where the rose was,
Cold rain where sweet grass was,
And clouds like sheep
Stream o’er the steep
Grey skies where the lark was.
E un vânt unde floare a fost,
Ploi reci unde iarbă a fost,
Și norii în turmă,
Se-alungă din urmă,
Cer negru unde pasăre a fost.
Nought warm where your hand was,
Nought gold where your hair was,
But phantom, forlorn,
Beneath the thorn,
Your ghost where your face was.
E gol unde pletele-au fost;
Și frig unde mâna ți-a fost;
Nălucă pustie,
Sub searbăda glie,
Strigoi unde chipul ți-a fost.
Cold wind where your voice was,
Tears, tears where my heart was,
And ever with me,
Child, ever with me,
Silence where hope was.
Zefir unde glasul ți-a fost,
Și plâns unde inima-a fost
De-a pururi cu mine,
Copilă, voi ține
Tăceri ce nădejde au fost.
Walter de la Mare traducere de Veronica Focșăneanu

31 oct.

„That Exploit of Yours” de Ford Madox Ford

I meet with two soldiers sometimes here in Hell
The one, with a tear on the seat of hi red pantaloons
Was stuck by a pitchfork,
Climbing a wall to steal apples.
Aici, în iad, sunt doi soldați pe care
Îi întâlnesc câteodată. Unul,
Cu pantalonii roșii rupți în fund,
A fost împuns cu furca
Pe când urca un zid să fure mere.
The second has a seeming silver helmet,
Having died from a fall from his horse on some tram-lines
In Dortmund.
Cel’lalt, cu-o cască parcă de argint,
S-a stins căzând din șea pe-o șină de tramvai
La Dortmund.
These two
Meeting in the vaulted and vaporous caverns of Hell
Exclaim always in identical tones:
‘I at least have done my duty to Society and the Fatherland!’
It is strange how the cliché` prevails…
For I will bet my hat that you sent me here to Hell
Are saying the selfsame words at this very moment
Concerning that exploit of yours.
Aceștia doi
Când se-ntâlnesc prin hrube-ncețoșate,
Exclamă veșnic, pe același ton:
“Eu datoria mi-am îndeplinit-o, cel puțin,
Față de patrie și de societate!”
Este ciudat cum stăruie clișeul…
Căci, uite, eu pun mâna-n foc că dumneata,
Acel ce m-ai trimis în iad,
Rostești aceleași vorbe chiar în clipa asta
Despre măreața dumitale faptă.
Ford Madox Ford traducere de Leon Levițchi

© 2018 blog.ro-en.ro