| Când iar începe-a ninge Mă simt de-un dor cuprins. Mă văd, pe-un drum, departe, Mergând, încet, şi nins. |
When it starts snowing again I feel caught by a longing. Far off I see myself, on a road, Snowed on, slowly, walking. |
| Sub streşină, cerdacul Se-ntunecă mâhnit; Stă rezemată-o fată De stâlpu-nzăpădit. |
Wistfully, the balcony grows Darker under the eaves; Against the pillar piled With snow, a girl leans. |
| George Bacovia | traducere de P. Jay |
| I need no assurances, I am a man who is preoccupied of his own soul; I do not doubt that from under the feet and beside the hands and face I am cognizant of, are now looking faces I am not cognizant of, calm and actual faces, I do not doubt but the majesty and beauty of the world are latent in any iota of the world, I do not doubt I am limitless, and that the universes are limitless, in vain I try to think how limitless, I do not doubt that the orbs and the systems of orbs play their swift sports through the air on purpose, and that I shall one day be eligible to do as much as they, and more than they, I do not doubt that temporary affairs keep on and on millions of years, I do not doubt interiors have their interiors, and exteriors have their exteriors, and that the eyesight has another eyesight, and the hearing another hearing, and the voice another voice, I do not doubt that the passionately-wept deaths of young men are provided for, and that the deaths of young women and the deaths of little children are provided for. (Did you think Life was so well provided for, and Death, the purport of all Life, is not well provided for?) I do not doubt that wrecks at sea, no matter what the horrors of them, no matter whose wife, child, husband, father, lover, has gone down, are provided for, to the minutest points, I do not doubt that whatever can possibly happen anywhere at any time, is provided for in the inherences of things. I do not think Life provides for all and for Time and Space, but I believe Heavenly Death provides for all. |
Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om preocupat de propriul său suflet. Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă privesc chipuri pe care nu le cunosc, chipuri liniştite şi reale. Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse în orice nimic din lume. Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc cât sunt de nemărginite. Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba chiar mai mult. Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă şi continuă milioane de ani, Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior, că exteriorul are un alt exterior, că vederea are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi vocea o altă voce. Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri bărbaţi este de prevăzut şi că moartea unor tinere femei şi moartea unor copii mici sunt de asemenea de prevăzut. (Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi, nu a fost la fel de bine prevăzută?) Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent de grozăviile lor, indiferent a cui soţie, al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a dus la fund, sunt prevăzute, la minut. Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple, oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa lucrurilor. Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută pentru toţi. |
| Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. |
When memory of bygone days My spirit would detain Down long and often trodden ways I travel the past again. |
| Deasupra casei tale ies Şi azi aceleaşi stele, Ce-au luminat atât de des Înduioşării mele. |
Above your house are lit as then The same bright stars of old, That shone those summer evenings when My passion’s tale I told. |
| Şi peste arbori răsfiraţi Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrăţişaţi Şoptindu-ne-mpreună. |
And through the branches’ silver lace The moon peers from above. As when midst lovers’ warm embrace We whispered of our love. |
| A noastre inimi îşi jurau Credinţă pe toţi vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. |
Our hearts a solemn vow then took To love for ever and aye; While tenderly the lilac shook Its blossoms on our way. |
| Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de isvor N-au încetat să plângă, |
Could ever such a love as ours In night’s oblivion wane, While still among the thirsty flowers The bubbling springs complain; |
| Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-şi Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci şi galeşi? |
While still above the woods asleep The moon her journey plies; While still your lips their beauty keeps And coaxing are your eyes? |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
| Mean while, the Leaves, That, late, the Forest clad with lively Green, Nipt by the drizzly Night, and Sallow-hu‘d, Fall, wavering, thro‘ the Air; or shower amain, Urg‘d by the Breeze, that sobs amid the Boughs. Then list‘ning Hares foesake the rusling Woods, And, starting at the frequent Noise, escape To the rough Stubble, and the rushy Fen. Then Woodcocks, o‘er the fluctuating Main, That glimmers to the Glimpses of the Moon, Stretch their long Voyage to the woodland Glade: Where, wheeling with uncertain Flight, they mock The nimble Fowler‘s Aim. – Now Nature droops; Languish the living Herbs, with pale Decay: And all the various Family of Flowers Their sunny Robes resign. The falling Fruits, Thro‘ the still Night, forsake the Parent-Bough, That, in the first, grey, Glences of the Dawn, Looks wild, and wonders at the wintry Waste. |
Iar frunzele-ntre timp, Ce-n verde viu pădurea le-mbrăcase, De-ai nopţii stropi pişcate, şi livide, Cad rar şi-ncet, sau ca o ploaie iute, Când vântul, suspinând prin crengi, le smulge. Apoi fricoşii iepuri lasă crângul Şi, tresărind la zgomote, aleargă Spre mirişti aspre sau spre bălţi cu trestii; Sitari, peste întinderi mişcătoare, Ce scânteiază la lumina lunii, Mai vin o dată spre poieni de codri, Şi, dând ocol, îşi râd de pădurarul Cu arcu-ntins. Natura-ngenunchează, Şi ierburile lâncezesc, bolnave, Şi-a florilor familii felurite Îşi pierd vestmântul însorit. Iar noaptea, Cad poame şi se rup de creanga mamă, Ce-n zori, la primul licăr sur, arată Pustie, şi se miră de ruină-i. |
| The room was suddenly rich and the great bay-window was Spawning snow and pink roses against it Soundlessly collateral and incompatible: World is suddener than we fancy it. |
Odaia deodată bogată – pe marele geam în pervaz Zăpada şi trandafiriile roze se lasă Colaterale-n tăcere şi incompatibile: Lumea e mai subită decât ne închipuim. |
| World is crazier and more of it than we think, Incorrigibly plural. I peel and portion A tangerine and spit the pips and feel The drunkenness of things being various. |
Lumea e mai nebună şi mai mult decât credem, Incorijibil plurală. Cojesc şi desfac O mandarină scuip sâmburii simt din plin Beţia lucrurilor care sunt diferite. |
| And the fire flames with a bubbling sound for world Is more spiteful and gay than one supposes – On the tongue on the eyes on the ears in the palms of one‘s hands – There is more than glass between the snow and the huge roses. |
Iar focul pocneşte învăpăindu-se fiindcă lumea E mai contradictorie şi mai veselă cât am spune – Pe limbă pe ochi în urechi în căuşele palmelor – E mai mult decât geam între nea şi imensele roze. |
| Louis MacNeice | traducere de G. Tartler |
| Te uită cum ninge decembre, Spre geamuri, iubito, priveşte — Mai spune s-aducă jăratec Şi focul s-aud cum trosneşte. |
See how December snows… Look there by the window, my dear — Tell them to bring in more embers, Then we can hear the fire roar. |