Arhiva categoriei 'Poezie'

15 Feb

„Sonnet XLIII” de Elizabeth Barrett Browning

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of being and ideal grace.
I love thee to the level of every day’s
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for right.
I love thee purely, as they turn from praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood’s faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints. I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life; and, if God choose,
I shall but love thee better after death.
Cum te iubesc? Mai mult decât cuprind
Ce pot cuprinde fără de hotar
Cu sufletul, când spre supremul har
Mă simt cu-nfrigurare năzuind.
Mi-eşti drag ca zilnica-ndeletnicire
A gospodinei; te iubesc deplin
Precum cei însetaţi de-un drept destin,
Pur, ca acei ce fug de linguşire;
Ascuns, ca o copilă tulburată
De-nfiriparea unui gând lumesc
Şi cu credinţa ce s-a stins odată
Cu sfinţii ce-am pierdut; iubirea mea
E-ntreaga-mi viaţă; şi-am să te iubesc
Şi mai mult, poate, când te voi lăsa.
Elizabeth Barrett Browning traducere de Leon Leviţchi

08 Feb

„The Sonnet IV” de William Wordsworth

Why art thou silent! Is thy love a plant
Of such weak fibre that the treacherous air
Of absence withers what was once so fair?
Is there no debt to pay, no boon to grant?
Yet have my thoughts for thee been vigilant–
Bound to thy service with unceasing care,
The mind’s least generous wish a mendicant
For nought but what thy happiness could spare.
Speak–though this soft warm heart, once free to hold
A thousand tender pleasures, thine and mine,
Be left more desolate, more dreary cold
Than a forsaken bird’s-nest filled with snow
‘Mid its own bush of leafless eglantine–
Speak, that my torturing doubts their end may know!
Tu taci, de ce? Iubirea ta e-o floare,
Aşa plăpândă-ncât o uscă vântul
Absenţei, vechiu-i farmec mohorându-l!
Nimic să dărui nu te simţi datoare?
Eu totuşi te-am învăluit cu gândul,
În slujba-ţi fără preget, cu fervoare,
Căci dorul meu, milogul şi flămândul,
Doar grija fericirii tale are.
Să-mi spui: acest cald suflet, care-odat’
Cu-a noastre dulci huzururi se hrănea,
Rămâne-va mai gol, mai îngheţat
Decât un cuib uitat şi-al nimănui
Printre măceşi uscaţi, şi plin de nea?
Mai scap de-al îndoielii chin? – să-mi spui…
William Wordsworth traducere de Tudor Dorin

01 Feb

„The Bridge Of Sighs” de Thomas Hood

One more Unfortunate,
Weary of breath,
Rashly importunate,
Gone to her death!
O altă oropsită,
Sătulă de-amar,
Călcă nesăbuită
Al morţii hotar!


Continuare »

25 Ian

„Song of the Shirt” de Thomas Hood

With fingers weary and worn,
With eyelids heavy and red,
A woman sat in unwomanly rags,
Plying her needle and thread—
Stitch! stitch! stitch!
In poverty, hunger, and dirt,
And still with a voice of dolorous pitch
She sang the “Song of the Shirt.”
Cu degete istorive
Şi cu ochii roşii, grei,
O femeie-n strai nemernic
Sârguie cu acul ei –
În mizerie, flămândă,
Ea, cu-accente dureroase,
„Cântecul cămăşii” cântă!


Continuare »

18 Ian

„The Chimney Sweeper” de William Blake

When my mother died I was very young,
And my father sold me while yet my tongue
Could scarcely cry ” ‘weep! ‘weep! ‘weep! ‘weep!”
So your chimneys I sweep amd in soot I sleep.
Când se stinse mama, eram încă mic
Şi-abia „vai! vai! vai!” îngăimam peltic;
De pe-atuncea tata m-a vândut, şi-acum
Hoarnele vă curăţ şi mă culc pe scrum.
There’s little Tom Dacre, who cried when his head
That curled like a lamb’s back, was shaved, so I said,
„Hush, Tom! never mind it, for when your head’s bare,
You know that the soot cannot spoil your white hair.”
Un biet ţânc, Tom Dacre, straşnic mai bocea
Când i-au ras zulufii… şi i-am spus aşa:
„Tom, să nici nu-ţi pese! Ştii că la o-adică
La chelboşi nici scrumul părul alb nu-l strică!”
And so he was quiet, and that very night,
As Tom was a-sleeping he had such a sight!
That thousands of sweepers, Dick, Joe, Ned, and Jack,
Were all of them locked up in coffins of black;
Potolit, Tom pleşul n-a mai zis nici pâs,
Şi… poftim la noapte ce-i năzare-n vis:
Dick, Joe, Ned hornarii, Jack şi înc-o mie,
Toţi şedeam la păstru în negre sicrie.
And by came an Angel who had a bright key,
And he opened the coffins amd set them all free;
Then down a green plain, leaping, laughing they run,
And wash in a river and shine in the Sun.
Şi-a venit un înger cu o scumpă cheie
Din coşciuge-afară drumul să le deie;
Toţi, zburdând prin ierburi, râd în gura mare
Şi se scaldă-n gârlă, şi lucesc în soare;
Then naked and white, all their bags left behind,
They rise upon clouds, and sport in the wind.
And the Angel told Tom, if he’d be a good boy,
He’d have God for his father & never want joy.
Sculele îşi lasă şi-apoi albi cum sunt
Saltă goi pe nouri, ţopăie pe vânt…
Îngerul: „Tom, dacă eşti băiat cuminte,
Fii voios, chiar Domnul îţi va fi părinte!”
And so Tom awoke; and we rose in the dark
And got with our bags and our brushes to work.
Though the morning was cold, Tom was happy and warm;
So if all do their duty, they need not fear harm.
Şi-astfel Tom şi ceilalţi ne-am trezit degrabă
Şi ne-am dus cu torba de din zori la treabă.
Chiar pe ger, noi fi-vom ocrotiţi ca Tom,
Dacă datoria toţi ne-o face-vom…
William Blake traducere de Tudor Dorin

11 Ian

„Prometheus” de George Gordon Byron

Titan! to whose immortal eyes
The sufferings of mortality,
Seen in their sad reality,
Were not as things that gods despise;
What was thy pity’s recompense?
A silent suffering, and intense;
The rock, the vulture, and the chain,
All that the proud can feel of pain,
The agony they do not show,
The suffocating sense of woe,
Which speaks but in its loneliness,
And then is jealous lest the sky
Should have a listener, nor will sigh
Until its voice is echoless.
Titan! Al omenirii chin,
Mereu dispreţuit de zei,
În ochii-ţi, veşnice scântei,
S-a oglindit întreg, hain.
Ţi-a fost răsplată suferinţa
Care ţi-a măcinat fiinţa,
Şi lanţul, vulturul, o stâncă,
Tortura crâncenă şi-adâncă
Pe care-o inimă vitează,
Doar solitudinii-o trădează,
În mândra ei însingurare, –
Dar şi atunci cu-o şoaptă mută
Ca cel de sus să nu-i audă
Suspinul stins în murmurare.


Continuare »

© 2017 blog.ro-en.ro