Arhiva categoriei 'Poezie'

15 aug.

„Wagner” de Rupert Brooke

Creeps in half wanton, half asleep,
One with a fat wide hairless face.
He likes love-music that is cheap;
Likes women in a crowded place;
And wants to hear the noise they’re making.
Destul de vesel, dar cam adormit,
Și-ocupă locul unul: față lată, spână;
De muzica dulceagă e vrăjit
Și de cucoane strânse ca la stână:
I-încântă-auzul zarva ce o fac.
His heavy eyelids droop half-over,
Great pouches swing beneath his eyes.
He listens, thinks himself the lover,
Heaves from his stomach wheezy sighs;
He likes to feel his heart’s a-breaking.
Pleoapele-i de plumb ’s-aproape-nchise
Și pungile sub ochi i-atârnă grele;
Ascultă, și un crai se vede-n vise;
Suspine-i șuieră dintre bretele:
Tot ce-i sfâșietor și îi e pe plac.
The music swells. His gross legs quiver.
His little lips are bright with slime.
The music swells. The women shiver.
And all the while, in perfect time,
His pendulous stomach hangs a-shaking.
Crescendo. În picioarele-i greoaie –
Fiori; pe buze, un surâs slinos, abject.
Crescendo iar. Fierb doamnele, se-nfoaie,
Dar între timp el bate-un tact perfect:
Își leagănă o burtă cât un sac.
Rupert Brooke traducere de Andrei Bantaș

08 aug.

„The Mosquito Knows” de D.H. Lawrence

The mosquito knows full well, small as he is
he’s a beast of prey.
but after all
he only takes his bellyful,
he doesn’t put my blood in the bank.
Mărunt cum e, țânțarul multe prea bine știe
Că-i animal de pradă.
Dar dacă stai să te gândești
El pântecele doar și-l burdușește
Dar sângele-mi la bancă nu-l depune.
D.H. Lawrence traducere de Veronica Focșăneanu

01 aug.

„Glory” de Edward Thomas

The glory of the beauty of the morning, –
The cuckoo crying over the untouched dew;
The blackbird that has found it, and the dove
That tempts me on to something sweeter than love;
White clouds ranged even and fair as new-mown hay;
The heat, the stir, the sublime vacancy
Of sky and meadow and forest and my own heart: –
The glory invites me, yet it leaves me scorning
All I can ever do, all I can be,
Beside the lovely of motion, shape, and hue,
The happiness I fancy fit to dwell
In beauty’s presence. Shall I now this day
Begin to seek as far as heaven, as hell,
Wisdom or strength to match this beauty, start
And tread the pale dust pitted with small dark drops,
In hope to find whatever it is I seek,
Hearkening to short-lived happy-seeming things
That we know naught of, in the hazel copse?
Or must I be content with discontent
As larks and swallows are perhaps with wings?
And shall I ask at the day’s end once more
What beauty is, and what I can have meant
By happiness? And shall I let all go,
Glad, weary, or both? Or shall I perhaps know
That I was happy oft and oft before,
Awhile forgetting how I am fast pent,
How dreary-swift, with naught to travel to,
Is Time? I cannot bite the day to the core.
Bogatul strai al dimineții, cucul
Ce cântă pentru rouă cât timp încă
Nu a găsit-o mierla, porumbelul
Care cunoaște-un simțământ mai gingaș
Ca dragostea; nori albi grupați simetric,
Îmbietori ca fânul nou-cosit;
Căldura, zvonul, sacra toropeală
Din cer, livezi, păduri, din pieptul meu,
Mă copleșesc… Sunt rușinat la gândul
A ceea ce pot fi și ce pot face
’N această minunată lumea-a formei,
Mișcării și culorii; fericirea
Mi-o-nchipui vrednică să stea alături
De slava lor. Să-ncep chiar astăzi
Să cat în cer sau iad înțelepciune
Și vlagă pe măsura frumuseții?
Cu gândul că-aș putea găsi ce vreau,
Să tulbur furnicarele și-n tufe
Să umblu după vietățile mărunte,
Scurt-trăitoare, poate fericite,
Din cele despre care nu știu nimic?
Sau să mă-mpac, vai, cu neîmpăcarea,
Ca un lăstun, cu aripile lui?
Iar la sfârșitul zilei să mă-ntreb
Ce-i frumusețea și ce-am vrut să spun
Prin fericire? Și să uit de toate,
Voios sau supărat, sau amândouă?
Ori să-nțeleg că fericit am fost
Adeseori, uitând că-s ferecat,
Că Timpul zboară și n-am cum să-l prind?
Din zi nu știu să mușc până la miez.
Edward Thomas traducere de Leon Levițchi

25 iul.

„Roadways” de John Masefield

One road leads to London,
One road leads to Wales,
My road leads me seawards
To the white dipping sails.
Un drum duce la Londra,
Spre Wales un altul duce;
Al meu spre mări cu albe
Catarguri face cruce.
One road leads to the river,
And it goes singing slow;
My road leads to shipping,
Where the bronzed sailors go.
Un drum duce spre fluviul
Cu molcomul său cânt,
Al meu spre dana unde-s
Matrozi bătuți de vânt.
Leads me, lures me, calls me
To salt green tossing sea;
A road without earth’s road-dust
Is the right road for me.
Mă poartă el, mă cheamă
Spre marea verde, vie;
Al meu e numai drumul
Ce pulberea n-o știe.
A wet road heaving, shining,
And wild with seagull’s cries,
A mad salt sea-wind blowing
The salt spray in my eyes.
Ud, unduios, sălbatic,
Cu pescăruși ce țipă,
Cu vântul care muge
Și spumele-nfiripă,
My road calls me, lures me
West, east, south, and north;
Most roads lead men homewards,
My road leads me forth.
El cheamă și mă-ndeamnă
Spre vest, est, nord și sud;
Nu duce către casă,
Ci-aiure, drumul ud.
To add more miles to the tally
Of grey miles left behind,
In quest of that one beauty
God put me here to find.
Mi-e dat să-nscriu noi mile
Pe vechi răbojul meu,
Să caut frumusețea
Și s-o găsesc mereu.
John Masefield traducere de Tudor Dorin

18 iul.

„Oxford Canal” de James Elroy Flecker

When you have wearied of the valiant spires of this County Town,
Of its wide white streets and glistening museums, and black monastic walls,
Of its red motors and lumbering trains, and self-sufficient people,
I will take you walking with me to a place you have not seen —
Half town and half country—the land of the Canal.
It is dearer to me than the antique town: I love it more than the rounded hills:
Straightest, sublimest of rivers is the long Canal.
I have observed great storms and trembled: I have wept for fear of the dark.
But nothing makes me so afraid as the clear water of this idle canal on a summer’s noon.
Do you see the great telegraph poles down in the water, how every wire is distinct?
If a body fell into the canal it would rest entangled in those wires for ever, between earth and air.
For the water is as deep as the stars are high.
One day I was thinking how if a man fell from that lofty pole
He would rush through the water toward me till his image was scattered by his splash,
When suddenly a train rushed by: the brazen dome of the engine flashed:
the long white carriages roared;
The sun veiled himself for a moment, and the signals loomed in fog;
A savage woman screamed at me from a barge: little children began to cry;
The untidy landscape rose to life: a sawmill started;
A cart rattled down to the wharf, and workmen clanged over the iron footbridge;
A beautiful old man nodded from the first story window of a square red house,
And a pretty girl came out to hang up clothes in a small delightful garden.
O strange motion in the suburb of a county town: slow regular movement of the dance of death!
Men and not phantoms are these that move in light.
Forgotten they live, and forgotten die.
Când ți se va urî de turlele acestui târg,
De albele-i străzi largi, scânteietoarele-i muzee și monasticele ziduri negre,
De-automobile stacojii, tramvaie-mpiedicate și figuri încrezătoare-n sine,
Să mergem într-un loc pe care nu-l cunoști,
Nici sat și nici oraș – Canalul.
Mi-e mult mai drag ca vechiul burg; mai drag ca dealurile dimprejur;
Canalul, cel mai drept și falnic dintre râuri.
Am cunoscut furtuni și-am tremurat; am plâns, înspăimântat, în beznă;
Însă nimic nu mă-nfioară-atât ca apa clară
A liniștitului canal pe timp de vară la amiazi.
Vezi svelții stâlpi de telegraf și sârmele sub apă?
Căzând acolo, trupul ar rămâne spânzurat pe veci
De firele dintre pământ și aer.
Înalte-s stelele, iar apa e adâncă.
M-am întrebat ce-ar face-un om căzut în apă de pe-un stâlp.
Ar înota spre mine, dumicat de unde;
Un tren ar trece val-vârtej; ar fulgera locomotiva;
Vagoane albe, deșirate, ar scrâșni;
O clipă s-ar ascunde soarele, semnalele și-ar da de veste-n ceață;
Pe-un șlep m-ar huidui o disperată; copilașii ar zbiera;
S-ar dezmorți peisajul adormit; un joagăr ar porni;
O haraba ar hurui spre cheu, hamali s-ar clătina pe punți;
Un moș voinic ar da din cap de la fereastra primului etaj
Al unei case cubice și roșii,
Și-o fată ar ieși să-ntindă rufe într-o grădiniță.
Ciudat e freamătul din suburbia
Orașului provincial; ciudat e dansul morții, lin și regulat!
Sunt oameni, nu fantome, cei ce joacă-n reflector.
Trăiesc uitați și în uitare mor.
James Elroy Flecker traducere de Leon Levițchi

11 iul.

„Seascape” de Francis Brett Young

Over that morn hung heaviness, until,
Near sunless noon, we heard the ship’s bell beating
A melancholy staccato on dead metal;
Saw the bare-footed watch come running aft;
Felt, far below, the sudden telegraph jangle
Its harsh metallic challenge, thrice repeated:
‘Stand to. Half-speed ahead. Slow. Stop her!’
They stopped.
The plunging pistons sank like a stopped heart:
She held, she swayed, a hulk, a hollow carcass
Of blistered iron that the grey-green, waveless,
Unruffled tropic waters slapped languidly.
Despovărați de zorii grei și-ncinși
De-amiaza fără soare, -am auzit
Bătaia clopotului de pe vas:
Un trist stacatto pe metalul mort;
Spre pupa, cartul alerga desculț,
Jos telegraful clănțănea grozav
Și ordona-ntreit: “La post! Jum’ate
Viteză înainte! ‘Ncet! Stopați!”
Și au stopat. Pistoanele adânci
Au încetat, ca inima, să bată
Și vasul a tăcut, s-a unduit,
Schelet de bășicate fiare, Lins
De sure, blânde ape tropicale.


Continuare »

© 2018 blog.ro-en.ro