Oricine a scris mesaje prin e-mail cunoaşte acel “Re:” care se adaugă automat înaintea subiectului atunci când se dă un răspuns şi acel “Fw:” care se adaugă atunci când mesajul este trimis mai departe altcuiva. În mod cert, “fw” este abreviere de la “forward” (cu sensul de “redirecţionare”, când este vorba de e-mail). Cei mai mulţi cred că şi “re” este abreviere de la “reply” (”răspuns”) sau chiar alte cuvinte care încep astfel. De fapt, “re” este un cuvânt de sine stătător, cu o existenţă veche în limba engleză, care înseamnă “referitor la”. Fiind un cuvânt alcătuit din doar două litere, se dovedeşte foarte practic în astfel de situaţii.

Dacă seamănă, nu înseamnă că este acelaşi lucru - ceea ce se poate spune şi despre “any way“, “anyway” şi “anyways“.

Destul de clar, “any way” înseamnă “orice cale” sau, prin extensie, “orice fel” (cu valoare de substantiv).

Pe de altă parte, “anyway” este un adverb care înseamnă “oricum” sau “în orice caz”. Cei care stăpânesc mai bine gramatica, îşi dau seama mai uşor când se scrie într-un cuvânt şi când în două.

În limbaj colocvial, se foloseşte şi “anyways“, ca sinonim al lui “anyway“. Gramatica ne spune însă că adverbele nu se declină, deci nu au plural, cum sugerează “s” din final. Din acest motiv, mulţi consideră că “anyways” este o exprimare incorectă, aşa că e mai bine să fie evitată.

Expresiile “not good” şi “no good” par, la prima vedere, extrem de asemănătoare, ceea ce şi face să fie confundate uneori. La urma urmei, este acelaşi adjectiv, precedat de câte un cuvânt care sugerează o negaţie. Totuşi, există o diferenţă destul de importantă între ele.

Când spui despre o caracteristică folosind “not”, o anulezi în context. Nu foloseşti antonimul, pentru că ar fi prea mult sau pentru că vrei să fii mai blând în exprimare. Aşadar, “it’s not good” se traduce “nu e bun” (sau “bună”, după caz).

Pe de altă parte, “no” exclude toate variantele. Prin urmare, “no good” s-ar traduce (cam forţat) “de niciun bun”, ori cum se spune mai des în limba română, “de niciun folos”.

Atunci când în limba engleză trebuie să exprimi neputinţa de a face ceva, ai la dispoziţie trei variante: “can not“, “cannot” sau “can’t“. Toate sunt negaţii ale verbului “to can” (”a putea”), practic sinonime, dar cu diferenţe de nuanţă.

Forma cea mai des întâlnită este cea contrasă, “can’t“, perfectă pentru vorbirea curentă, chiar şi pentru un limbaj mai oficial. Dacă totuşi se doreşte punctarea unui ton mai serios, poate fi de preferat “cannot” (cândva se folosea şi scrierea “canot”, dar a ieşit din uz). Forma în două cuvinte, “can not“, este folosită mai rar, dar poate fi utilă atunci când trebuie accentuat “not”, ori atunci când “not” face parte dintr-o expresie, cum ar fi “not only”.

Cuvântul “versus” este de origine latină, dar a fost preluat în limba engleză prin secolul XV, în domeniul juridic, cu sensul de “contra” (separând părţile care se confruntă) . De aici, termenul a fost preluat în sport, ca şi în alte domenii, unde au loc diferite confruntări.

Iniţial, “versus” era abreviat “vs” (de obicei scris italic, fără punct). Mai recent, abrevierea a devenit “v.” (fără italic, dar de obicei se pune punct). Prima variantă de abreviere se citeşte tot “versus“, dar a doua se citeşte “vee”.

Fiecare limbă este alcătuită din cuvinte, care semnifică lucruri, caracteristici, acţiuni - dar nu întotdeauna un singur cuvânt este suficient pentru fiecare dintre acestea, situaţii în care se folosesc expresii. Atunci când se dovedeşte necesar, apare un nou cuvânt, care simplifică exprimarea.

Să luăm expresia “a arunca pe cineva pe fereastră”. Nu se întâmplă prea des, aşa că marea majoritate a oamenilor nu simt nevoia să existe un cuvânt pentru aşa ceva. Totuşi, destul de bizar, în limba engleză există unul - verbul “defenestrate“. Mai mult, a apărut şi în limba română, ca neologism: “defenestra“. Deşi acum avem cuvântul, defenestrarea rămâne la fel de puţin indicată.