26 Aug

„Decebal către popor” de George Coşbuc

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
This life is a lost boon if you
Don’t live it as you wanted to!
Much would a warlike, ruthless foe
Enslave us all! Our birth, we know,
Was woe enough; would you get through
Another dreadful woe?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
Death, even for a godlike scion,
Is a hard law, as hard as iron!
It is all one to breathe one’s last
A lad or an old man bypast,
But not the same to die a lion
Or a poor dog chained fast.
Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!
What if you fight in the first line,
What if by great exploits you shine?
A grumbler cannot better be
Than those who fear to fight and flee!
To murmur is to have no spine
And make a bootless plea!
Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!
Like dead men, cowards will keep still!
The living – let them laugh at will!
The really good ones laugh and die.
Hold, therefore, heroes, your brows high
And let your lusty cheering fill
Both hell and earth and sky!
De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.
Blood may in floods and torrents flow,
The arm assail with spear and blow,
When the fierce enemies are dead!
Well, you may think yourself Godhead,
When you but laugh at what the foe
Does more than all else dread.
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!
They’re Romans, we know that. So what?
Where they not Romans but our god,
Zamolxes, with his creatures, still
We would, sure, ask them what they will –
They won’t get of our land a jot:
They have their skies to fill!
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!
Now, men, to sword and shield and horn!
‘Twas bad enough that we were born;
But he is free to go whose fright
Makes him too dastardly to fight,
And if there is someone foresworn,
Let him avoid our sight!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!
What I have told you is enow!
You swore on shields your oath of love
For Dacia! Might resides in you
And in the gods! But, heroes, know
That they, the gods, are far above,
Our foes – at a stone’s throw!

1 comentariu la “„Decebal către popor” de George Coşbuc”

  1. 1
    Alina spune:

    La poezia asta nu e insusirea regelui sau al poporului sau,ca-mi trebuie insusirile pana Marti! :((

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro