18 Ian

„Când amintirile…” de Mihai Eminescu

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
When memory of bygone days
My spirit would detain
Down long and often trodden ways
I travel the past again.
Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.
Above your house are lit as then
The same bright stars of old,
That shone those summer evenings when
My passion’s tale I told.
Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.
And through the branches’ silver lace
The moon peers from above.
As when midst lovers’ warm embrace
We whispered of our love.
A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.
Our hearts a solemn vow then took
To love for ever and aye;
While tenderly the lilac shook
Its blossoms on our way.
Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stingă,
Când valuri de isvor
N-au încetat să plângă,
Could ever such a love as ours
In night’s oblivion wane,
While still among the thirsty flowers
The bubbling springs complain;
Cum luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
While still above the woods asleep
The moon her journey plies;
While still your lips their beauty keeps
And coaxing are your eyes?
Mihai Eminescu traducere de Corneliu M. Popescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro