10 Iun

„Autoportret în timp” de A.E. Baconski

Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,
negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,
cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave
am semănat – şi cu chipul ciudaţilor zei
îngropaţi în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?
Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie
sa fi pierit multe ziduri şi oşti, să fi căzut multe lanţuri,
să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii
ca să-ncep a semăna în sfârşit cu mine.
I used to be like the forest, the windmill, the silent
black unknown crosses at roadsides –
the horses’ shadows at night on lofty Moldavian hills
I favoured – and the faces of singular gods
buried in sand by the sea. How long is it since?
Many a rain must have been, many a blizzard,
many a wall and host must have perished, many a chain
must have fallen,
many an empire burned down, blown to the winds, gone to blazes
before I could say I began to be at long last like myself.
A.E. Baconski traducere de Dan Duţescu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro