Asociaţia Traducătorilor din România

24 mai

Forumul ATR de traducere şi interpretare juridică 2011

Traducătorii şi interpreţii juridici ajută cetăţenii să încheie contracte, să-şi dezvolte afacerile sau să îşi exercite drepturile şi asistă justiţia în diferitele proceduri judiciare necesare pentru asigurarea unor procese echitabile. Într-o Europă fără graniţe, pe fondul unei mobilităţi crescute a populaţiei, traducerea şi interpretarea au devenit elemente esenţiale în asigurarea respectării drepturilor cetăţenilor.

Forumul ATR de traducere şi interpretare juridică, care se desfăşoară în 27-28 mai 2011 la Bucureşti, îşi propune să exploreze problematicile complexe ale traducerii şi interpretării de texte de drept comercial, internaţional, civil, penal, precum şi diferenţele şi echivalenţele între sistemele de drept şi capcanele de traducere aferente. Evenimentul se doreşte un forum pentru schimburi de experienţă şi bune practici între traducători, terminologi, revizori profesionişti, experţi în domeniu şi formatori universitari, propunând un cadru pentru reflecţii şi analize asupra evoluţiei competenţelor profesionale ale traducătorului şi interpretului juridic contemporan şi a rolului său în societate.

Continuare »

11 ian.

Autorevizia şi revizia, bune practici în asigurarea calităţii

Asociaţia Traducătorilor din România, membră a Federaţiei Internaţionale a Traducătorilor, îi invită pe cei interesaţi la webinarul ATR cu tema: Autorevizia şi revizia, bune practici în asigurarea calităţii.

Seminarul are loc pe 22 ianuarie 2011, în intervalul orar 11.00-18.00 (7 ore). Data limită pentru înscriere este 19 ianuarie 2011, ora 19.00. Seminarul se desfăşoară la Cluj-Napoca, Sala de conferinţă oferită de Cluj Community Center, Complexul Comercial Sigma Center, strada Republicii nr. 109. Prezintă: Cristiana Cobliş, preşedinte al ATR, membru al Comitetului Tehnic de traducere a standardului SR EN 15038, formator autorizat CNFPA.

Continuare »

06 oct.

Să lucrăm împreună!

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Traducătorilor, în anul 2009, Asociaţia Traducătorilor din România (ATR), membră a Federaţiei Internaţionale a Traducătorilor (FIT), invită traducătorii la o reflecţie asupra noilor posibilităţi şi beneficii ale unirii forţelor.

„Zilele traducătorului solitar, care lucrează într-o deplină izolare, sunt numărate”, afirmă numeroşi observatori ai domeniului traducerilor. Aceasta nu înseamnă însă că traducătorii vor deveni membri fără individualitate ai diverselor comunităţi, căci esenţa valorii adăugate a profesiunilor limbilor rezidă în elemente profund personale.

Cu toate acestea, evoluţiile tehnologiei şi ale pieţei au dărâmat bariere. Traducătorii contemporani de pe toate meridianele pot participa la un veritabil dialog mondial, fapt care aruncă o lumină nouă asupra modului tradiţional de desfăşurare a activităţii lor şi deschide noi oportunităţi. Exigenţele din ce în ce mai mari ale clienţilor, complexitatea proiectelor de traducere şi presiunea termenelor de predare au condus la creşterea interesului pentru schimburi de experienţe, informaţii şi bune practici.

Continuare »

24 mart.

Direcţia Generală Traduceri şi mediul profesional şi academic

Asociaţia Traducătorilor din România şi Masteratul de Traductologie-Terminologie din cadrul Catedrei de Limbi Moderne Aplicate, Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca îi invită pe cei interesaţi la seminarul cu tema „Direcţia Generală Traduceri şi mediul profesional şi academic”, programat pentru 28 martie 2009 la Cluj-Napoca, în incinta Facultăţii de Litere.

Seminarul, rod al colaborării dintre cele două instituţii şi plasat sub egida aniversării a 5 ani de activitate a Asociaţiei Traducătorilor din România, îşi propune să informeze mediul profesional şi pe cel academic despre Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene şi să dezbată subiectele de interes pentru traducători şi cadrele didactice care formează traducători în România.

Continuare »

17 feb.

Formarea formatorilor de traducători şi interpreţi

Asociaţia Traducătorilor din România îi invită pe cei interesaţi la seminarul cu tema „Formarea formatorilor de traducători şi interpreţi”, programat pentru 27-28 februarie-1 martie la Cluj-Napoca, în incinta Hotelului Fullton.

Asociaţia Traducătorilor din România recunoaşte şi sprijină eforturile depuse pentru o formare de calitate a traducătorilor şi interpreţilor profesionişti. În contextul actual în care piaţa traducerilor este într-o continuă creştere, tot mai multe universităţi din ţară şi străinătate îşi îndreaptă atenţia spre formarea în profesiunile limbilor. În România, formarea traducătorilor şi interpreţilor ia cel mai frecvent forma structurilor de tip LMA, dar ea se oferă şi în cadrul altor structuri. Prin acest prim eveniment dedicat formării traducătorilor şi interpreţilor, ATR doreşte să vină în întâmpinarea formatorilor din învăţământul românesc, oferind un cadru profesionist pentru dezbateri şi schimb de experienţă. De asemenea, Asociaţia Traducătorilor din România doreşte să pună bazele unui parteneriat durabil între mediul profesional şi cel academic.

Continuare »

04 nov.

Tehnologia în traduceri

Asociaţia Traducătorilor din România, membru al Federaţiei Internaţionale a Traducătorilor, îi invită pe toţi cei interesaţi la cea de a X-a ediţie a seminarul cu tema „Tehnologia în traduceri”, în 21-22 noiembrie, la Buşteni, în incinta Hotelului Alexandros. Această ediţie propune o trecere în revistă a unor instrumente utile în activitatea traducătorului, multe dintre ele gratuite, de la instrumente de traducere asistată de calculator, concordanţiere, baze de date terminologice până la instrumente de asigurare a calităţii traducerii. În cea de a doua zi a evenimentului, ATR propune două module de cursuri SDL TRADOS, de nivel începător şi avansat. Participanţii la modulele SDL TRADOS vor afla ce este traducerea asistată de calculator, cum se creează o memorie de traducere, o bază de date terminologică, cum poate utiliza traducătorul instrumentele de traducere pentru a optimiza calitatea traducerii şi de ce tehnologia a căpătat o importanţă deosebită în procesul de traducere contemporan, descris în standardul SR EN 15038.

Continuare »

© 2018 blog.ro-en.ro