20 Mai

„Astrophil and Stella – Sonnet XXXI” de Philip Sidney

With how sad steps, O Moon, thou climb’st the skies!
How silently, and with how wan a face!
What, may it be that even in heav’nly place
That busy archer his sharp arrows tries!
Sure, if that long-with love-acquainted eyes
Can judge of love, thou feel’st a lover’s case,
I read it in thy looks; thy languish’d grace
To me, that feel the like, thy state descries.
Then, ev’n of fellowship, O Moon, tell me,
Is constant love deem’d there but want of wit?
Are beauties there as proud as here they be?
Do they above love to be lov’d, and yet
Those lovers scorn whom that love doth possess?
Do they call virtue there ungratefulness?
Eşti tristă, lună, şi precum un fur
Sui treptele ceresculu lăcaş…
Ai crede că pârdalnicul arcaş
Săgeţile-şi trimite şi-n azur!
Surată, dacă ochii ce-s desprinşi
Cu dragostea o pot şi judeca,
Tu-i înţelegi pe cei în mreje prinşi;
Blajină milă-i în privirea ta.
Statornicia faţă de iubite
E şi la voi o faptă de nătâng?
Frumoasele-s la fel de-nchipuite?
Le place-a fi curtate dar îl plâng
Pe-acel care iubeşte ca nebun?
Vrituţii nerecunoştinţă-i spun?

Philip Sidney traducere de Leon Leviţchi

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro