28 mai

A_BEST lansează o nouă ofertă de training lingvistic complet pentru clienţii corporate

A_BEST, unul dintre cele mai mari centre independente de învăţare a limbilor străine din România, lansează pentru clienţii corporate o nouă ofertă completă de training lingvistic, care vizează discounturi pentru companiile care semnează contracte de training până la data de 30 iunie 2019. Oferta face referire la cursurile corporate pentru limbile engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană şi română pentru străini, organizate la sediul companiei beneficiare din Bucureşti.

De peste 10 ani, A_BEST organizează cursuri de limbi străine şi de limba română pentru expaţi pentru mai mult de 250 de companii din Bucureşti şi din ţară, din domenii precum IT, telecomunicaţii, banking, asigurări, pharma, FMCG, transporturi şi logistică. În ultimii 5 ani, Centrul de Limbi Străine A_BEST a avut aproximativ 6500 de cursanţi corporate. În anul 2018, circa 70% din cursurile derulate de A_BEST au fost reprezentate de cursurile corporate.

În prezent, A_BEST derulează cursuri de limbi străine şi de limba română pentru expaţi atât în Bucureşti, cât şi în provincie, în special pentru clienţi corporate, iar în portofoliul companiei sunt incluse 10 limbi străine.

Aura Icodin, Director General A_BEST, declară:

În predarea cursurilor de limbi străine, se adoptă un stil interactiv, scopul fiind dezvoltarea abilităţilor cursanţilor de a folosi cu succes cunoştinţele acumulate, în diverse contexte sociale, formale sau informale. Precizăm, de asemenea, că pentru cursanţii străini din cadrul companiilor, echipa A_BEST a creat propriul instrument de învăţare a limbii române, care vizează utilizarea limbii române atât în activităţile de zi cu zi, cât şi în afaceri.

Pentru mai multe detalii referitoare la ofertă, companiile interesate pot contacta A_BEST la adresa de email: office@abest.ro sau la numărul de telefon 076.2274914.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2019 blog.ro-en.ro