13 apr.

a ucide

Verbul a ucide vine din limba latină – occidere/uccidere – şi înseamnă „a pricinui moartea unei fiinţe, a lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare)”, termenul fiind sinonim cu a omorî, a asasina, a răpune. Foarte rar, se foloseşte cu valoare reflexivă, fiind echivalent al lui a se sinucide, a-şi face seama. Sensul figurat pare a fi foarte interesant, referindu-se la a distruge (moraliceşte), a nimici, a desfiinţa.

Există şi o serie de utilizări regionale ale verbului, situaţie în care înseamnă „a snopi în bătaie, a (se) bate foarte tare, a (se) lovi rău”, a zdrobi, a sfărâma, a stâlci, a tăbăci, a făcălui. Foarte interesante sunt compusele formate de la acest verb, majoritatea referindu-se la cel pe care, conform unui tabú adânc înrădăcinat în mentalul popular, nu trebuie să-l numeşti niciodată: ucigă-l-crucea sau ucigă-l-toaca (considerate, amândouă, substantive masculine).

Zilele acestea, creştinii ortodocşi serbează Lumina şi Învierea, victoria simbolică a Vieţii asupra Morţii, sărbătoare asociată cu pacea, liniştea şi înţelegerea. În lumina evenimentelor petrecute în ultimii ani, când reprezentanţi ai unei religii ucid – în numele acesteia – reprezentaţi ai altor culte… m-am tot întrebat. Sigur, cea mai simplă cale ar fi să considerăm că religia noastră nu permite şi nu încurajează astfel de acte.

Din păcate, cred că niciun tip de fanatism nu este benign. Şi am impresia uneori că, ignorând ceea ce se petrece în jurul nostru, riscăm să lipsim de la lecţii importante ale vieţii. Pentru că oamenii sunt oameni peste tot, iar intoleranţa nu este un atribut ce ţine de culoarea pielii şi de zeii la care se închină. Armatele se comportă deopotrivă de crud, iar zeloţii – indiferent pentru ce luptă – au acelaşi profil psihologic.

Astfel că, pentru a putea fi siguri că nu vom face aceleaşi greşeli, poate ar trebui să pornim de la altă premisă, nu de la aceea că „ei nu sunt ca noi”. Inflexibilitatea în faţa toleranţei nu trebuie să fie motivată de faptul că suntem diferiţi, ci tocmai de faptul că suntem asemenea. Pentru că, astfel, condamnând greşelile lor de oameni, le condamnăm şi pe cele pe care le-am putea, noi înşine, comite. Iar pentru mine, acesta este rostul sărbătorii de anul acesta: nu atât ortodox, cât umanist. Hristos a înviat!

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a depinde: Verbul a depinde are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la lucruri, fapte sau ...
  • a (se) iluziona: Verbul a (se) iluziona vine din limba franceză (illusionner) şi înseamnă „a(-şi) face iluzii”. Dincolo ...
  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...
  • a respecta: Verbul a respecta vine din limba franceză şi este folosit, în general, în situaţii care ...
  • a responsabiliza: Verbul a responsabiliza se înscrie între neologismele care au ajuns la noi din limba franceză ...

© 2024 blog.ro-en.ro