Verbul a transpărea arată ciudat şi este foarte rar folosit. Nu toate dicţionarele îi dau o explicaţie, majoritatea mulţumindu-se să pomenească doar câţiva termeni sinonimi, pentru lămurirea sensului cuvântului. Înseamnă „a se vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului)”, dar şi – în alte contexte – „a apărea printre alte elemente”. Lexemele echivalente sunt a se întrevedea, a se (între)zări, a se ghici.

Cred că cel mai mult la verbul ăsta m-a surprins faptul că, deşi e rudă bună cu transparenţa, conotaţiile lui par să ducă exact în direcţia opusă a semnificaţiei. Nu are legătură cu limpezimea, claritatea şi luminozitatea, ci, dimpotrivă, cu obscurul şi cu nedesluşitul… Lucrurile transparente sunt pozitive, cele care transpar nelămurite, neclare, poate necunoscute ori neînţelese.

După toate aparenţele, verbul se formează prin compunere cu particula trans- („dincolo”, „peste”), după un model din limba franceză – transparaître, care are, printre sensuri, şi pe acela de „a deveni vizibil, a se manifesta”. Conotaţia mi se pare oarecum mai… pozitivă, sugerând dezvăluire, manifestare şi ieşire la lumină. Şi, dintr-odată, lucrurile par să-şi capete sensul, şi culoarea, şi frumuseţea transparenţei.