25 Mai

a şti

Ştiinţa e mare lucru în ziua de azi. De fapt, a fost în toată vremea, însă în timpurile noastre, mai mult ca oricând, informaţia înseamnă putere. Puterea să faci bine cu cele ce ştii, puterea să faci rău cu cele ce cunoşti despre oameni. Între ele, puterea ta de a alege.

Primul lucru pe care l-am observat citind articolul de dicţionar al verbului a şti a fost folosirea frecventă, în explicaţie, a familiei lexicale a lui a cunoaşte: a avea cunoştinţă (de…), a fi informat (în legătură cu…). Lucrurile care pot fi ştiute sunt din domenii diverse, teoretice sau practice, despre oameni străini sau despre noi înşine. În relaţiile cu oamenii, a-i cunoaşte poate să aibă ca urmare prietenia cu ei, sau obligaţia de a lua act de existenţa lor, adică imposibilitatea de a-i ignora, sau teama de ei, recunoaşterea lor de drept. Însă cele care m-au intrigat cel mai mult au fost cuvintele şi expresiile în compoziţia cărora intră verbul a şti.

Pentru frumuseţea exemplificării prin jocul sensurilor, am încercat următorul colaj: Timpul trece pe neştiute şi, din ce în ce mai des, oamenii sunt nevoiţi să spună nu ştiu, pentru că lumea din jurul lor se schimbă fulgerător. Li se pare că ştiu ei ce ştiu, dar asta numai pentru că, în raport cu restul universului, trăiesc în falii de timp pierdute în nemişcare. Ăsta e darul: altfel n-am putea să vedem nimic în jur. Dar oare putem şti că vedem cu adevărat ceva? Numai Dumnezeu ştie şi El n-are niciun gând să ne împărtăşească acum. Şi ştiţi ce? Pe cât ştiu eu, asta poate fi bine pentru mine. Mă întreb, ce-aş mai fi fără întrebările mele fără răspuns, fără nedumeririle şi mirările mele, fără incertitudini şi nesiguranţe? Şi-apoi, las’ că ştiu eu: nu-mi plac oamenii care le ştiu ei pe toate. La urma urmei, toată treaba e să ştii carte, că aşa afli restul! E drept că sunt unele lucruri pe care trebuie să le ştii pe de rost, pe dinafară, ca pe apă, însă devin inutile din când în când. Mai ales atunci când nu ştii ce să te faci. Când nu mai ştii pe unde s-o apuci, când nu ştii ce vrei, când te bântuie vreun nu ştiu cum sau un nu ştiu ce. Dar nu ştiu cum se face, că cel mai rău lucru mi se pare să nu ştii de glumă. Eu, să ştiu bine că nu-s mâine, râsului o să-i ştiu mereu de urmă! Dar uneori nu prea ştiu multe, aşa că nu care cumva să nu mă luaţi în serios. Cei care mă ştiu de mică, ca pe-un cal breaz, înţeleg. Şi-mi ştiu de frică. Îmi place voia bună, dar îmi îngădui în linişte necazul din suflet. Mai ştii păcatul? Că nu-i cine ştie ce să ţii minte durerea, dar altfel cum ai putea să recunoşti şi să preţuieşti fericirea? Aşa să ştiţi!

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • to know better: Expresia "to know better" face parte dintre acele "monede" lingvistice - cu două feţe. Există ...
  • a (se) maturiza: Verbul a (se) maturiza este unul cuminte, care are doar două sensuri importante. Primul dintre ...
  • a (se) înnora: Verbul a (se) înnora se referă la ivirea – pe cer sau în sufletul omului ...
  • a banaliza: Cuvânt vânturat pe buzele tuturor la ordinea zilei, şi mare făcător de minuni în rezolvarea ...
  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...

© 2017 blog.ro-en.ro