Verbul a simplifica vine din limba latină – simplificare, pe filieră franceză – simplifier. Înseamnă, în accepția sa cea mai generală, „a face să fie (mai) simplu, mai puțin complicat”, având în vedere, în ultimă instanță, acțiunea de „a curăța de elemente secundare”. Cele mai des utilizate sinonime sunt a schematiza și a scurta, iar antonimul este, evident, a complica.

Termenul se folosește în matematică, referindu-se la „a reduce o ecuație sau o fracție printr-un divizor comun”, deci „a împărți cu aceeași valoare numitorul și numărătorul unei fracții sau ambii membri ai unei expresii algebrice”, scopul fiind de „a transforma o egalitate într-o altă egalitate echivalentă cu formă mai simplă”.

Într-o lume în care totul se complică nemăsurat (științele, tehnologia, oamenii, relațiile dintre ei etc.), câștigă cei ce reușesc să simplifice totul. E o discuție întreagă aici, dar vreau doar să mă opresc asupra mobilei pe care ne-au adus-o nordicii de la Ikea. Gândită să poată fi asamblată de (aproape) oricine, să satisfacă orice mofturos care vrea să-și mobileze singur întreaga casă.

Așa, ca mine. Bine… nu că aș asambla singură mobila de la Ikea, dar „cheamă un prieten!” se rezolvă mai ușor decât „cară mobila până la etajul 7 și încearcă să o răsucești până intră pe toate ușile, până în camera în care o vrei așezată!”, nu-i așa? Mare parte dintre lucrurile pe care le am în casă vin de acolo, cele mai noi fiind farfuriile și tacâmurile, ca și o sumedenie de fleacuri de care e nevoie la casa omului. Sau nu e nevoie, dar… dacă e atât de simplu să le cumperi, să le potrivești și să le folosești!… V-am mai spus, da? Câștigă cine simplifică.