02 Mai

a (se) relativiza

Verbul a (se) relativiza este neologism venit, conform etimologiei indicate de dicționar, din germanul relativieren și înseamnă, în forma sa reflexivă, „a căpăta un caracter relativ”. Atunci când este folosit cu valoarea tranzitivă, se referă la „a da, a imprima un caracter relativ; a face să se relativizeze”, mai ales atunci când este vorba despre afirmații. Sinonime pare a nu avea.

De la Einstein încoace (și nu mă refer la principiile fizicii, care îmi depășesc sfera de competență), omenirea a acceptat – ca principiu general – că totul este relativ. Totul se supune, evident, unor legi generale și imuabile, dar felul în care ne raportăm la ele (sau le raportăm la alte elemente din jur) le conferă un caracter flexibil și interpretabil.

Zilele astea, citindu-le copiilor poezii puse în discuție pentru analiză, am regăsit (cu mare drag) Lauda omului a lui Nichita. Din punctul de vedere al copacilor, pietrelor și aerului, oamenii sunt, pe rând, „emoție copleșitoare” și „fructe plimbătoare”, apoi „o lină apăsare” și „păsări nemaiîntâlnite / cu aripi crescute înlăuntru”.

Dincolo de frumusețea metaforei, întotdeauna mi s-a părut că textul ăsta discută – elegant și pertinent – despre faptul că înțelegem lumea așa cum suntem noi. Îi apreciem pe ceilalți conform unităților noastre de măsură – de fapt, caracteristicilor noastre umane – și interpretăm viața generală conform principiilor pe care le aplicăm vieții personale.

Într-un cuvânt, vedem în ceilalți oglinda propriilor putințe și dăm, astfel, măsura propriei valori personale (îmi asum termenul valoare, deși poate e nepotrivit aici). Nu ceilalți sunt cum îi vedem noi, ci noi suntem așa cum îi vedem pe ceilalți. De aici erorile de judecată și de aici conflictul, născut dintr-o relativizare pe care pare a nu o guverna (paradoxal) nicio lege constantă, exceptând coordonatele propriei ființe.

Momentul în care găsim pe cineva cu adevărat similar nouă este și momentul adevărului, al coincidenței fericite și al suprapunerii așteptărilor pe realitatea complexă. Așa se nasc prietenii trainice și frății de cruce, afinități magice și iubiri până dincolo de moarte. Dar tot astfel se naște și convingerea că totul e relativ. Ce noroc – totuși – că ea vine odată cu timpul și cu înțelegerea faptul că relativitatea un rău necesar, iar absolutul e doar un reper, nu un lucru tangibil.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) salva: Verbul a (se) salva vine din latină și din italianul salvare, și înseamnă „a scăpa ...
  • a (se) iluziona: Verbul a (se) iluziona vine din limba franceză (illusionner) şi înseamnă „a(-şi) face iluzii”. Dincolo ...
  • a (se) diferenția: Verbul a (se) diferenția vine din limba franceză – différencier – și are trei sensuri, ...
  • a perfecţiona: Verbul a perfecționa vine din limba franceză - perfectionner, și înseamnă "a îmbunătăți calitativ, ...
  • a (se) reorienta: Verbul a (se) reorienta poate fi folosit atât cu valoare tranzitivă, cât și cu valoare ...

© 2016 blog.ro-en.ro