Verbul de care au mare nevoie românii zilele astea, în care se pregătesc a-şi alege preşedintele, este a se calma. Nu unul pe altul, ci fiecare pe sine, că altfel ne plesnesc venele de la gât şi ni se schimonosesc definitiv feţele!

Din punct de vedere lingvistic analizând lucrurile, termenul stabileşte sinonimie cu a se potoli şi a se linişti, cu trimitere la orice activitate a animatelor sau inanimatelor. Se face însă referire la un moment care urmează dezordinii şi haosului, agitaţiei şi zbuciumului, aţâţării răuvoitoare chiar, fără de care vocabula nu-şi stabileşte deplina semnificaţie. Ceva mai expresivi sunt termenii similari care presupun alinarea, domolirea, îmbunarea, chiar îmblânzirea, dezmânierea şi împăcarea.

În altă ordine de idei şi fără să vreau gândul meu revine, obsesiv, la ceea ce se întâmplă în jurul meu, în aceste ultime zile de campanie electorală, când tot omul încearcă să-şi facă o părere şi să-şi lămurească nedumeririle strânse de câţiva ani încoace, pentru a alege cum crede mai bine pentru următorii câţiva… Se lasă cotropit de resentimente şi contaminat de mizerii, reacţionând violent în faţa oricărei opoziţii (fie ea şi banal-verbală), de parcă i s-ar cere sacrificiu de sine şi revoluţie spirituală. Asta în condiţiile în care – ştim cu toţii, presupun – că deciziile luate la mânie şi cu înfierbântare se dovedesc rareori viabile şi benefice.

Ceea ce cred sincer că ar trebui să fac eu acum este să devin circumspectă în faţa „bombelor” de tot felul, să reacţionez cu măsură, să înţeleg că totul se află inevitabil sub presiunea momentului. Alegerea pe care urmează a o face nu depinde de ceea ce se întâmplă azi, ci de ceea ce s-a tot petrecut în ultimii ani, de ceea ce am trăit până acum şi de felul în care arată viaţa mea, privită din toate punctele de vedere. Iar lucrurile astea nu se schimbă cu câteva zile de vorbe… Începe ultima săptămână de campanie, şi nu ştiu alţii ce vor face, dar eu o să trag aer în piept, o să mă calmez şi o să refuz orice stimuli agresivi pe care îi mai au de aruncat în arenă. Pentru că analiza felului în care trăiesc nu depinde în niciun fel de dezvăluirile şocante. Nici ale unora, nici ale altora.