15 Feb

a reflecta

Verbul a reflecta manifestă două dimensiuni semantice diferite (fiind vorba, prin urmare, de două cuvinte care doar întâmplător au aceeaşi formă, adică omonime). Se poate referi, pe de o parte, la răsfrângerea direcţiei de propagare a luminii (razelor, undelor, sunetelor în general), în momentul atingerii suprafeţei de separaţie a două medii diferite. Termenul este studiat conştiincios la fizică (nu ne pricepem) şi prezintă echivalenţe de sens cu a se întoarce, a se răsfrânge, a se repercuta, a reveni în mediul iniţial după contactul cu alt mediu (asta sună aproape poetic!). Dintr-un alt punct de vedere, mergând pe ideea de re-creare a unei imagini, cuvântul are sinonime precum a (se) oglindi, a înfăţişa, a reprezenta, a reda, a exprima, a zugrăvi, chiar a-şi găsi expresia. Vorbim astfel despre filme/poveşti/articole care reflectă realitatea, sau despre chipuri/feţe/gesturi ce reflectă sentimente, dar şi despre foarte obişnuita reflectare în oglindă sau proiectare a imaginii pe orice suprafaţă lucioasă.

Cea de-a doua sferă de semnificaţie se stabileşte în funcţie de sinonimia cu a gândi mult, a cugeta, a medita, a chibzui, a contempla. Iar pe mine mă intrigă diferenţa fundamentală dintre cele două categorii de sensuri: cea de sus trimite oarecum cu gândul la superficialitate, la o rămânere la suprafaţă, chiar dacă are ca rezultat o redare fidelă, pe când cea din urmă cere profunzime, putere de pătrundere, judecată. Acesta este de fapt ideea de la care am pornit în redactarea verbului de azi, pentru că, într-o zi, gândind la lucrurile care ne particularizează între culturile lumii, la Cucuteni şi Cloşti cu puii de aur, mi-a răsărit în minte figura „Gânditorului de la Hamangia”. Mă întreb ce-o fi fost în mintea sculptorului… căci sunt sigură că nu a intenţionat ca statuia făcută de el să devină un simbol. Ştiu că sunt multe lucruri care ne diferenţiază de alţii, şi că multe dintre aceste lucruri nu ne fac deloc cinste, dar… privind puţin altfel această mare problemă: cunoaşteţi multe popoare care au între simbolurile lor un „gânditor”? Şi nu vorbesc aici în numele întregii românimi, ci doar în numele meu: este oare posibil să mă reprezinte cu adevărat, în esenţă, pe mine această mică statuetă? Se poate să fiu eu „gânditorul”? Există undeva, în mine, adânc ascunsă, atâta pace?

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • to know better: Expresia "to know better" face parte dintre acele "monede" lingvistice - cu două feţe. Există ...
  • Expresie şi unicitate: Foarte departe de mine gândul de a lua în râs sau de a desconsidera limba ...
  • know-how: Know-how este o structură care mie mi se pare intim legată de ideea de proprietate ...
  • a se îndoi: Verbul a se îndoi porneşte, ca semnificaţie, de la ideea de „dublu”, privită însă din ...
  • a (se) oglindi: Verbul a (se) oglindi vine din limba slavă – oglendati, având atât o dimensiune tranzitivă, ...

© 2017 blog.ro-en.ro