16 Mar

a rata

A rata este unul dintre acele verbe ciudate care se realizează în plan faptic – paradoxal – printr-o lipsă, printr-o scăpare. Imposibilitatea de a valorifica o ocazie, născută din neputinţă ori din absenţa vizionarismului, nereuşita afirmării, sau nerealizarea la nivelul real al posibilităţilor, toate au drept rezultat o pierdere. Într-un clasament ad-hoc şi fără pretenţii de validare absolută, cele mai fericite ratări ar putea fi cele ale armelor de foc, iar cele mai nefericite – acelea născute din frică, pe care firul vieţii nu ne mai dă vreodată posibilitatea de a le repara… Vorbeam la început despre un oarece plan faptic, dar de ce stau mai mult şi mă gândesc, de ce mi se pare mai evident faptul că realizarea cuvântului acestuia are relevanţă maximă în plan conceptual. Citeam undeva o definiţie neoficială a unei ratări în sport, iar precizarea care mi-a atras atenţia era aceea că ea are ca necesitate existenţa unei poziţii favorabile date. În viaţă, „poziţia” aceasta favorabilă este însăşi naşterea.

Sunt un strop leibniziană din fire şi nu cred – cu adevărat – în ratare. Sigur, am (aşa, la modul absolut) un etern sentiment al conştiinţei tuturor anulărilor pe care simpla manifestare a faptelor mele le determină; al conştiinţei că ratez, prin alegeri succesive, orice alte vieţi posibile, că renunţ voluntar la cunoaşterea altor oameni ce îmi pot determina devenirea, prin simplul arbitrar al alegerilor mele. Dar nu-mi rămâne altceva decât speranţa că undeva, în haosul acesta aparent al deciziilor luate în fracţiuni de secundă, cineva are grijă de păstrarea unei ordini pe care mintea mea nu poate s-o priceapă. Nu-mi place până la ultima consecinţă ideea de predestinare – dacă se referă la obligativitatea unei ţinte precise şi la impunerea unei finalităţi dincolo de dorinţa şi voinţa mea. Să spunem că îmi place ideea imposibilităţii ratării mele reale, ideea că, odată cu fiecare alegere pe care o fac, o nouă infinitate de alternative se deschid pasului meu. În plus, cine dintre toţi muritorii este, totuşi, atât de încăpăţânat încât să aleagă ratarea cu fiece şansă care i se oferă? Şi peste toate astea, ratarea îmi pare, totuşi, o treabă extrem de subiectivă. Pentru că, noţional, termenul depinde de sistemul de valori la care se aderă: ceea ce apare ca eşec pentru unii, pentru alţii poate semnifica deziderat, şi viaţă fericită. Aş îndrăzni să cred că realmente, ratarea este un lucru pe care doar fiecare, cu sine, îl poate experimenta… singură dezamăgirea de sine şi neîncrederea în cine suntem şi în ce am devenit poate să nască, în noi, sentimentul atât de definitiv şi amar al eşecului. Dar tot acolo, adânc ascunsă, e şi speranţa. Şi ori de câte ori drumul pare să se închidă înainte-mi, îmi spun încet: „cunosc locul acesta, am mai fost aici… există o ieşire pe undeva pe-aproape!”

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a depinde: Verbul a depinde are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la lucruri, fapte sau ...
  • a spera: Zilele astea am căutat prin dicţionare un verb pe care să-l pot numi cu toată ...
  • a manipula: Verbul a manipula este sinonim cu a mânui şi a manevra. În sensul cel mai ...
  • a predestina: A predestina este un verb pe care fiinţa mea modernă, superficială şi lipsită de fineţe ...
  • a elibera: Verbul a elibera face parte dintre acele cuvinte în numele cărora, din când în când, ...

© 2017 blog.ro-en.ro