02 Ian

a păşi

Verbul a păşi s-a născut în mod natural din pas. Şi se vede din el asta, pentru că sensul propriu înseamnă „a călca, a face unul sau mai mulţi paşi” ori „a înainta pas cu pas, a parcurge o distanţă mergând pe jos”. Sinonimele utilizate în aceste circumstanţe pot avea, destul de des, şi semnificaţii figurate – a merge, a înainta, a avansa. În afară de simpla deplasare spre înainte, verbul se mai poate referi şi la „a intra, a pătrunde într-un spaţiu”, iar în registru figurat poate avea în vedere timpul, utilizându-se ca sinonim pentru „a se apropia (de…) sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă”.

Termenul poate presupune şi pasul văzut ca salt ori săritură, ca modalitate de „a trece peste sau dincolo”, situaţie în care stabileşte sinonimie cu a depăşi – fie cu pasul, fie în sens figurat – un obstacol. Pe de altă parte, există contexte în care „obstacolele” în calea împlinirii unui scop sunt regulile moralei ori legile, moment în care cuvântul devine sinonim cu a (se) abate (de la…), a (în)călca, a contraveni, a nesocoti, chiar a viola. Într-un registru mai puţin serios, extrem de frumoase sunt expresiile cu acest verb, de exemplu a păşi în vârful picioarelor când nu vrei să deranjezi, sau a păşi cu dreptul/stângul când începi vreun lucru ce-şi vădeşte din start rodul ori dificultatea.

Mie îmi place în mod deosebit vorba cu păşitul în noul an. Ştiu că e cam din sfera limbii de lemn, dar nimic nu mă poate împiedica să gust savoarea imaginii plastice a călcăturii apăsate pe pragul unui an proaspăt şi plin de surprize. Sigur, nu se schimbă niciun om de la o zi la o altă zi, fie ele şi magice dintre ani, iar transformările noastre în mai bine cer timp şi perseverenţă… dar rămâne în mine fascinaţia marilor treceri şi a unor alte începuturi, fie ele şi artificiale. Odată depăşit momentul festiv, plămânul pare să respire alt oxigen, inima pare să bubuie alt ritm, moara pare să macine altă făină, iar lumea pare să aibă alte culori, căci oamenii s-au adunat în păr să-şi ia nou avânt. Chiar şi părul meu pare să aibă altă lumină dintr-un alt soare al unui alt an cu zile 366. La mai mulţi!

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) umple: Verbul a (se) umple are o mulţime de semnificaţii, fie ele proprii, fie figurate. Sensul ...
  • a tuna: Verbul a tuna e de sezon: ploile cu fulgere şi tunete sunt semne incontestabile ale ...
  • a (se) maturiza: Verbul a (se) maturiza este unul cuminte, care are doar două sensuri importante. Primul dintre ...
  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...
  • a anticipa: Verbul a anticipa are două dimensiuni importante: una concretă şi una mentală. Prima se referă ...

© 2017 blog.ro-en.ro