01 Iul

a înnebuni

Verbul a înnebuni înseamnă, în sensul propriu al cuvântului, „a fi atins de nebunie, de demenţă; a deveni nebun, a pierde facultatea de a judeca normal”, fiind sinonim cu a se aliena. Prin extindere de sens şi exagerare metaforică, se referă la „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine” din cauze diverse – de durere, de fericire, de furie. Lexemele echivalente sunt destul de numeroase şi de expresive: a se bolânzi, a căpia, a se scrânti, a se sminti, a se sona, a se strechea, a se sturluiba, a se trăsni, a se ţăcăni, a se ţicni, a zăluzi, a se zărghi.

Termenul poate avea şi valoare tranzitivă, situaţie în care înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă stăpânirea de sine, a scoate din starea normală”, stabilind sinonimie cu a ameţi, a buimăci, a zăpăci, dar şi cu a agasa, a sâcâi, a enerva, a exaspera (în situaţii mai grave). Expresiile sunt faine: „nu mă-nnebuni!” exprimă mirarea sau neîncrederea, „ai înnebunit?” este (de fapt) o exclamaţie de dezaprobare, iar „să-nnebunesc!” e echivalentul garantării celor spuse; se poate „înnebuni după cineva sau după ceva”, se poate „înnebuni de cap pe cineva”.

Una dintre cele mai utilizate expresii echivalente este „a-şi pierde minţile”, despre care am citit, zilele trecute, tot căutând după Iele. Se mai numesc Dânse, Drăgaice, Iezme, Irodite, Nagode, Rusalii, Vântoase… ori Domniţe, Frumoase, Măiastre, Muşate… făpturi mitologice cu mare putere de seducţie, dansând hora noaptea, la lumina lunii, răzbunându-se rele pe cel care le vede, le provoacă ori le ofensează. Vinovaţii sunt prinşi în hora lor zănatică, sunt adormiţi, trezindu-se apoi pociţi ori cu minţile pierdute, nebuni pentru vecie.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a deraia: Verbul a deraia are trei sensuri fundamentale, cele figurate construindu-se, desigur, pe baza celui propriu. ...
  • a (se) scrânti: Verbul a (se) scrânti are două sensuri principale, dintre care unul propriu și unul figurat; ...
  • a (se) rătăci: Verbul a (se) rătăci are mai multe sensuri, diferenţiate în funcţie de valoarea activă sau ...
  • a (se) potoli: Verbul a (se) potoli are două sensuri de bază, primul dintre acestea referindu-se la fenomene ...
  • a (se) isca: Verbul a (se) isca are o utilizare reflexivă, însemnând „a se naşte, a lua fiinţă”, ...

© 2017 blog.ro-en.ro