08 Mar

a înfrumuseţa

Pentru azi am ales o minunăţie de verb: a înfrumuseţa. Înseamnă, pornind de la cea mai simplă accepţie, a face mai frumos, a împodobi ori a orna, stabilind sinonimie cu un încântător regionalism – a înfrumoşa, dar şi cu a idealiza, în dimensiune figurată.

M-am oprit asupra lui pentru că azi e o zi specială a femeilor, iar ele cu verbe de felul ăstuia se ocupă. Fie că sunt mame, fiice, surori, soţii, prietene ori iubite, femeile ştiu să se facă frumoase şi să înfrumuseţeze totul când vor. Departe de mine gândul proslăvirii şi idealizării grupului acestuia – din care eu însămi fac parte, şi căruia îi cunosc bine şi defectele. Însă, indiferent cum alegem s-o folosim, feminitatea este un miracol pentru care eu voi fi mereu recunoscătoare, cu toate relele ce sunt neîndoielnic legate fiinţei mele. Iar frumuseţea stării mele de graţie o simt eu, mai presus de toate, primăvara.

Căci pe lângă toate, verbul de azi are o sinonimie interesantă cu a înflori. Desigur, cu sensul de a pune înflorituri vreunei situaţii, de a o prezenta mai bună decât este, dar cuvântul acesta deschide o perspectivă interesantă. Viaţa e deseori dificilă, iar eu cred că realismul şi pragmatismul sunt supraevaluate. Nu ne fac mai fericiţi, ci doar ne învaţă să ne tolerăm nefericirea, iar unora ni se pare tot aia. Şi nu e. Trebuie să ai o ţâră de talent ca s-o iei razna, să vezi frumuseţi acolo unde n-ar părea să fie, să-ţi imaginezi lumi şi lucruri, să-ţi faci iluzii şi să-ţi închipui viaţa după chipul şi asemănarea ta. Dacă m-aş pricepe să vă îndemn, v-aş spune să vă înfrumuseţaţi – mintea, sufletul, viaţa, lumea, totul! Da, ştiu, nu e uşor, dar nici nu se presupune să fie. Şi totuşi, e primăvară. Un moment mai bun de-atât nu veţi găsi. La mulţi ani!

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a poetiza: Verbul a poetiza se referă, în primul rând, la „a da unui fapt, unui eveniment, ...
  • a (se) sfârşi: Verbul a (se) sfârşi are o mulţime de sensuri, de la cele complet inofensive şi ...
  • a mărţişorí: Oficial şi calendaristic, a venit primăvara. Azi e prima zi a lui Martie şi în ...
  • a înmormânta: Verbul a înmormânta are semnificaţii clare şi – dureros de – puţin interpretabile. Înseamnă, din ...
  • a corecta: A corecta face parte dintre verbele pe care le găsim, în general, conotate pozitiv. Înseamnă, ...

© 2017 blog.ro-en.ro