02 Noi

a gândi

Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

La toate acestea, care par a fi personale şi prin excelenţă interioare fiinţei umane, se adaugă o expresie care aduce în atenţie cauza generatoare a cugetării. „A da cuiva de gândit” (interesantă utilizare a lui „a da”!) înseamnă a-l obliga să mediteze, să se întrebe, să chibzuiască, să discearnă. Iar întreaga dimensiune figurată a verbului pare să trimită la simbolica balanţă, pentru că sinonimele stabilite în limbă sunt „a cântări, a cumpăni, a drămui”…

Şi discuţia ar putea continua, dar mă voi opri, pentru final, la un alt fel de gândit – gânditul la cineva. Poate fi, pe de o parte la „altcineva”, moment în care conotaţiile verbului se referă la altruism, la uitarea de sine şi la îngrijorarea pentru un altul de care-ţi pasă. Pe de altă parte, orientarea grijii acesteia exclusiv spre propria persoană atrage după ea egoismul şi nepăsarea lui „a se gândi doar la sine”…

Ajunsă aici cu analiza, am realizat cât de nedreaptă este reflexivitatea lui „mă gândesc”. Pentru că nu merge cu „pe mine, mă”. Oare s-ar schimba ceva, undeva, dacă între deprinderile noastre s-ar strecura uneori şi imposibilul „a se gândi, pe sine, se”? Şi dacă din timp în timp, fără să ştie nimeni, „ne-am gândi, pe noi, ne” mai bine?

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a realiza: Verbul a realiza înseamnă, în primul rând, „a aduce (ceva) la îndeplinire, a face să ...
  • a dori: Verbul a dori este obţinut prin derivare direct din celebrul substantiv românesc dor, dar pare ...
  • a dărui: Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a ...
  • a (se) cunoaşte: Verbul a cunoaşte are, într-un sens extrem de larg, următoarele semnificaţii: „a lua cunoştinţă de ...
  • a ameninţa: Verbul a ameninţa are sensuri multe, aşa cum se cuvine unui cuvânt serios, rămas pe-aici ...

© 2017 blog.ro-en.ro