29 Dec

a dori

Verbul a dori este obţinut prin derivare direct din celebrul substantiv românesc dor, dar pare a avea sensurile mult mai bine definite, şi înrudite, de cele mai multe ori, mai curând cu substantivul dorinţă. Înseamnă, în primul rând, „a fi stăpânit de tendinţa lăuntrică de a face, de a avea sau de a dobândi ceva”, fiind sinonim cu a năzui, a râvni sau a tinde (spre ceva). Există şi o serie de expresii: a fi de dorit „a fi necesar, recomandabil, a se cuveni”, a lăsa de dorit „a avea lipsuri, a nu satisface”, cum doreşti/doriţi „formulă prin care se lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri”.

Sigur, intensitatea şi obiectul dorului / dorinţei pot fi extrem de variante, de la „a avea intenţia, a vrea” – doresc o prăjitură, până la „a ţine mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag, a aştepta pe cineva sau ceva cu nerăbdare”. Se poate referi la „a simţi dor” sau chiar la „a simţi atracţie erotică” – sensuri ce presupun o intensitate puternică a trăirilor. Sinonimele sunt numeroase şi potrivite pentru o paletă foarte amplă de sentimente şi dorinţe: a aspira, a ahtia, a cere, a dezidera (înv.), a iubi, a jelui, a jindui, a pofti, a voi, chiar şi a ura (cuiva ceva), atunci când gândurile sunt îndreptate spre împlinirea dorurilor altora.

Cred cu putere că omul este o fiinţă care nu poate funcţiona în afara dorinţelor sale. Suspendarea acestora se poate face, din timp în timp, pentru relaxarea sistemului, pentru stabilitate emoţională, pentru regăsire de sine şi pentru savurarea (ab-so-lut necesară!) a propriilor victorii şi împliniri. Dar avem nevoie organică de dorinţe, de doruri, pentru că vin la pachet cu speranţa şi cu motivaţia, ne aduc cu ele scopuri şi direcţie. Evident, nu vorbesc despre aceia dintre noi care aleg să se izoleze de lume şi să se smulgă din vârtejul traiului comun, renunţând la forfota emoţiilor umane.

Pentru toţi ceilalţi, viaţa pare un şir de dorinţe care determină un efort aproape continuu spre împlinire. Dar nu întotdeauna reuşim să le dăm viaţă… Şi e foarte bine că se mai întâmplă şi aşa, pentru că – să fim cinstiţi! – uneori habar n-avem ce e bine pentru noi, şi nu ne dorim lucruri tocmai bune. Astfel, m-aş gândi că, pentru a reuşi cu adevărat, este necesară înţelepciunea de a înţelege când trebuie să insistăm şi când trebuie să renunţăm. Nu cred că putem avea tot ce ne dorim, nici că voinţa noastră este singurul determinant al succesului. Dar cred că şi tristeţea de a pierde, din când în când, ne face mai frumoşi şi mai armonioşi.

Un an nou bun, cu tot ce vă doriţi! Sau nu :)

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a plănui: Întrucât se formează prin derivare de la substantivul plan, verbul a plănui înseamnă „a face ...
  • a reuşi: Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi ...
  • a depinde: Verbul a depinde are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la lucruri, fapte sau ...
  • a cere: Verbul a cere are foarte multe sensuri şi foarte multe sinonime, fiinţând în limbă încă ...
  • a descumpăni: Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. ...

© 2017 blog.ro-en.ro