21 Noi

a blestema

Verbul a blestema este vechi de când limba, probabil ca şi obiceiul. Cel dintâi sens indicat de dicţionare se referă la „a invoca urgia divinităţii împotriva cuiva”, moment în care trimite la a afurisi, a anatemiza şi a excomunica. Termenul funcţionează şi în spaţiul laic, cu diferite grade de intensitate, de la simpla aruncare cu zisa – „a vorbi de rău pe cineva” (sinonim cu a ponegri, a defăima) până la adevărata artă. Mi se pare interesant felul în care dicţionarele fac diferenţă între simpla rostire a unor termeni din această sferă – „a exprima, a rosti un blestem împotriva cuiva”, şi o oarecare nuanţă faptică, de acţiune – „a supune unui blestem, a condamna la nenorocire”, care depăşeşte simpla rostire a vorbei la mânie.

Dincolo de convingerea mea interioară că tot blestemul se întoarce asupra celui care i-a dat drumul în lume, e captivant felul în care rostirea acestuia poate fi, de la început, îndreptată împotriva propriei persoane, atunci când asimilează gestul de „a cârti, a se revolta împotriva vieţii, a soartei” (deja nenorocite, din câte se vede, deci fără vreo noimă şi necesitate a adăugirii şi agravării afuriseniei). Şi, tot astfel, e de remarcat nuanţa reflexivă, cea care se referă la „a face jurământ, a se jura”, luând asupră-şi blestemul drept pedeapsă, recunoscut meritată, şi asumată în caz de vină. Cele mai des folosite sinonime, extrem de încărcate conotativ, sunt a înjura, a ocărî şi a huli.

Nu cred în puterea pe care o dau blestemele, oricare le-ar fi justificarea. Nu cred că se poate naşte linişte din nervul lor, şi sunt convinsă că două rele nu fac o bună şi nici două strâmbe nu fac dreapta. Nu le cunosc mecanismele şi nici nu le găsesc noima, deşi presupun că puroiul rău poate să se împrăştie şi să distrugă… Ceea ce mă fascinează, însă, este forţa limbajului lor. Sunt foarte puţine alăturări de cuvinte atât de expresive şi de pline de substanţă, tocmai pentru că veninul de care mustesc răzbeşte prin fisuri nevăzute ale vorbei şi vrăjeşte mintea şi auzul, fără putinţă de scăpare. Nu ştiu dacă e doar din cauză că-mi plac atâta cuvintele… însă, deşi le cunosc devastatoarea capacitate de a distruge, sunt pentru totdeauna subjugată de întunericul lor strălucitor.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a victimiza: Verbul a victimiza apare ca noutate în Dicţionarul Ortografic, ajuns la noi pe filieră engleză, ...
  • a (se) cutremura: Verbul a (se) cutremura are două contexte fundamentale, şi poate presupune grade diferite de intensitate. ...
  • a (se) ponegri: Verbul a (se) ponegri are atât nuanţă tranzitivă, atunci când se referă la „a vorbi ...
  • a defăima: Verbul a defăima înseamnă, în primul rând, „a vorbi de rău pe cineva sau a ...
  • a (se) amăgi: Verbul a (se) amăgi înseamnă, în primul rând, „a lua un neadevăr drept adevăr”. Şi ...

© 2017 blog.ro-en.ro