18 oct.

a amalgama

Verbul a amalgama a constituit o mare surpriză pentru mine. Deşi aveam impresia că ştiu ce înseamnă, am aflat abia acum despre folosirea sa, cu sens propriu, în domeniul chimiei, presupunând aliajul mercurului cu un alt metal. Una dintre cele mai des întâlnite utilizări ale procedeului este extragerea, cu ajutorul mercurului, a aurului şi argintului din minereuri, deoarece amalgamarea acestor metale preţioase este una dintre cele mai uşoare. De asemenea, argintarea diferitelor obiecte de cupru sau alamă se face prin acoperire cu un amalgam de argint (simplă amestecare a metalelor la rece), din care apoi se îndepărtează mercurul prin încălzire. Combinaţiile mercurului sunt socotite printre cele mai toxice substanţe minerale, acest metal fiind otravă cumulativă şi, neavând niciun rol biologic, nu există mecanism de eliminare din organism.

Poate că, plecându-se de la acest aspect negativ, sensul figurat presupune un amestec de elemente disparate, o adunătură de corpuri eterogene, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele, un veritabil talmeş-balmeş. De aceea, deşi nu cunosc cât de puternică este coeziunea chimică a mercurului cu alte metale, mă gândesc la faptul că amalgamarea „figurată” nu stabileşte sinonimie perfectă cu – să spunem – amestecarea, combinarea, fuziunea, contopirea şi unificarea (deşi acestea sunt precizate în dicţionar), tocmai din cauza lipsei de aderenţă între elemente, din cauza diferenţierii lor atât de puternice, încât stau gata-gata să se desfacă.

Undeva, însă, ascuns într-un colţ al foii de dicţionar, am găsit sensul folosit în lingvistică al acestui cuvânt, cel care presupune „a amesteca sensuri diferite” şi, fără să vreau, mi-au venit în minte versurile lui Nichita: „N-ai să vii şi n-ai să morţi”… Pare un nonsens. Atâta că, dacă ştii amalgamare acum, şi dacă ai cunostinţă de cele două sensuri ale lui „vii”, reuşeşti să-i vezi, elegantă, răsucirea de pe un sens pe altul, cu efect năucitor. Şi dintre toate amalgamările posibile, cea lingvistică mi se pare mie născătoare de mari revelaţii.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a cauţiona: Verbul a cauţiona este foarte rar folosit, încadrându-se în masa vocabularului şi făcând parte dintre ...
  • to know better: Expresia "to know better" face parte dintre acele "monede" lingvistice - cu două feţe. Există ...
  • a tăia: Verbul a tăia este unul extrem de complex din punct de vedere semantic, făcând parte ...
  • a (se) maturiza: Verbul a (se) maturiza este unul cuminte, care are doar două sensuri importante. Primul dintre ...
  • a şcoli: Verbul a şcoli, fie că vrem, fie că nu, face parte din traiul nostru de ...

© 2024 blog.ro-en.ro