24 Iul

a accesa

Verbul a accesa face parte din clasa neologismelor venite din limba engleză (to access). La noi, intră în clasa tranzitivelor și se folosește, mai întâi de toate, în informatică. Înseamnă „a apela date sau informații; a intra într-o rețea, într-un program etc.”. Ulterior, sensul s-a specializat, oarecum – „a obține o instrucțiune din memorie, pentru a o executa”, referindu-se, deseori, și la mintea noastră.

Cel mai extins sens al verbului are în vedere acțiunea de „a face funcțional”, situație în care termenul este echivalent al lui a folosi.

Această ultimă accepție este des utilizată astăzi la noi, cu referire, în mod special, la utilizarea fondurilor europene, la care avem dreptul, dar care reprezintă o adevărată problemă, din cauza condițiilor relativ dure ce trebuie îndeplinite pentru a le obține.

De aceea, un exemplu excepțional în acest sens este modul în care Alba Iulia, un mic orășel din inima României, a reușit să obțină fonduri pentru investiții de 150 de milioane de euro. Cetatea Alba Carolina a devenit, astfel, o mică bijuterie arhitectonică și un obiectiv turistic notabil, pe care, dacă nu ați văzut-o încă, vă recomand călduros să o vizitați. Pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută, cu toate împrejurimile ei.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a promova (clasa): Verbul a promova este un neologism care vine din latinescul promovere și, așa cum am ...
  • access: La origine, "access" ("acces") este substantiv, dar de ceva vreme este folosit şi ca verb. ...
  • a achiziționa: Verbul a achiziționa înseamnă „a obține prin achiziție” și s-a format, prin derivare (cu sufixul ...
  • a (se) salva: Verbul a (se) salva vine din latină și din italianul salvare, și înseamnă „a scăpa ...
  • a păți: Verbul a păți pare a veni din latinescul pati(ri) și înseamnă, mai întâi de toate, ...

© 2017 blog.ro-en.ro